Centrul Infotrafic anunță că, miercuri dimineață, nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită ca urmare a condițiilor meteo nefavorabile.
Se circulă în general pe un carosabil parțial umed, iar în zona montană a județelor Alba, Argeș, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Maramureș, Suceava și Vâlcea sunt precipitații sub formă de ninsoare slabă, izolat pe carosabil fiind zăpadă frământată.
Ceața reduce vizibilitatea în trafic pe drumuri din zona montană a județelor Dâmbovița și Sălaj.
Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București – Constanța, A3 București – Ploiești, DN 1 Ploiești-Brașov, traficul se desfășoară pe un carosabil parțial umed, cu vizibilitatea bună.
Din cauza vântului puternic, manevrele au fost suspendate în toate porturile de la Marea Neagră.
(sursa: Mediafax)