x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Vremea se menține rece în această săptămână. temperaturile cresc de săptămâna viitoare

Vremea se menține rece în această săptămână. temperaturile cresc de săptămâna viitoare

de Redacția Jurnalul    |    08 Ian 2024   •   14:00
Vremea se menține rece în această săptămână. temperaturile cresc de săptămâna viitoare

Vremea se menține rece în această săptămână, iar temperaturile vor crește începând de săptămâna viitoare, se arată în prognoza pe două săptămâni, publicată luni de ANM.

Banat:

În prima săptămână, valorile termice diurne vor fi apropiate de normele perioadei, cu medii în general de 0...2 grade, însă cele nocturne vor caracteriza o vreme rece cu medii ale minimelor de -8...-4 grade. În a doua jumătate a intervalului, temperatura aerului va crește, astfel că mediile regionale ale valorilor diurne se vor situa între 3 și 6 grade și ale celor nocturne între -4 și -2 grade.

Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în intervalele 8-9 ianuarie, respectiv 16-21 ianuarie.

Crișana:

Până spre finalul primei săptămâni, maximele termice se vor menține la valori ușor sub normele perioadei, cu medii de 0...2 grade, însă cele nocturne vor caracteriza o vreme rece, astfel încât mediile minimelor vor fi de -8...-4 grade. Ulterior, temperatura aerului va avea tendință de creștere până la valori în jurul normelor climatologice, cu medii ale maximelor de 2...4 grade și ale minimelor de -5...-2 grade.

Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în intervalele 8-9 ianuarie, respectiv 16-21 ianuarie.

Transilvania

În prima săptămână, valorile termice vor avea unele variații, cele diurne se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, cu medii ale maximelor de -3...0 grade, iar cele noctune vor caracteriza o vreme rece, chiar geroasă, îndeosebi în nopțile de 9 și 12 ianuarie, cu medii ale minimelor de -13...-5 grade. Ulterior, temperatura aerului va fi în creștere până la valori ușor peste normele perioadei, cu medii ale valorilor diurne de 1...2 grade și ale celor nocturne de --6...-3 grade.

Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în intervalele 8-9 ianuarie, respectiv 17-20 ianuarie.

Maramureș:

Valorile termice diurne vor fi ușor sub normele perioadei în prima săptămână, cu medii ale maximelor de 0 până la -2 grade în ziua de 13 ianuarie. Din 15 ianuarie până la sfârșitul intervalului, temperatura aerului va fi în creștere, până la medii de 2 grade. Minimele vor avea variații în prima săptămână și vor caracteriza o vreme rece (îndeosebi în nopțile de 9 și 12 ianuarie), cu medii în general între -10...-5 grade. Ulterior și minimele termice vor crește spre o medie de -4 grade în data de 18 ianuarie, valoare ce se va menține până la finalulul intervalului.

Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare în intervalul 8-9 ianuarie și 16-21 ianuarie.

Moldova:

În primele zile din interval vremea va fi deosebit de rece, geroasă noaptea și dimineața în cea mai mare parte a regiunii, astfel încât media maximelor va fi de -8...-6 grade, iar a minimelor de -14...-10 grade. În intervalul 10 – 14 ianuarie vor fi variații de la o zi la cealaltă și perioade cu advecții mai calde, astfel încât maximele vor avea medii între -4 și 2 grade, iar minimele între -12 și -2 grade. Ulterior, regimul termic nu va mai avea oscilații majore, astfel că cel diurn se va situa în jurul a 2 grade, iar cel nocturn între -6 și -4 grade.

Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare îndeosebi în zilele de 7, 8 și 12 ianuari și din nou spre finalul perioadei prognozate.

Dobrogea:

Vremea se va răci semnificativ în primele zile din interval, astfel încât mediile maximelor vor coborî de la 2 la -4 grade, iar ale minimelor de la 6 la -8 grade. Între 10 și 13 ianuarie vor fi oscilații rapide de la încălzire la răcire, astfel încât maximele vor avea medii între -2 și 4 grade, iar minimele între -10 și -4 grade. În a doua săptămână de prognoză, regimul termic se va stabiliza la valori diurne de 4 grade și nocturne de -2 grade, mediat regional.

Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare în zilele de 8, 9, 10, 12 ianuarie și din nou după data de 15 ianuarie.

Muntenia:

În prima săptămână de prognoză vor fi variații termice semnificative, astfel încât mediile maximelor vor varia între -2 și 4 grade, iar ale minimelor între -10 și 2 grade, cu cele mai scăzute valori în datele de 9 și 13 ianuarie și cele mai ridicate în 8 și 11 ianuarie. A doua săptâmână va aduce un regim termic relativ constant, ce va fluctua între 4 și 6 grade în media maximelor și -6...-2 grade a minimelor.

Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare în primele două zile a perioadei estimate, în 13 ianuarie și din nou după data de 17 ianuarie.

Oltenia:

Regimul termic va avea variații semnificative în prima săptămână din interval, astfel încât cel diurn se va situa între -2 și 4 grade, iar cel nocturn între -8 și 2 grade, mediat regional, cu cele mai reci zile în 9, 10 și 13 ianuarie și cele mai calde în 8, 11 și 12 ianuarie. În a doua săptămână de prognoză valorile termice vor avea doar ușoare oscilații, cu medii ale maximelor de 3...5 grade și ale minimelor de -4...-2 grade.

Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare în primele două zile din interval și din nou din data de 16 ianuarie.

La munte:

În prima jumătate a intervalului, deși vor fi variații termice, vremea va fi în general geroasă în timpul nopților și al dimineților, iar mediile temperaturilor se vor situa la maxime între -8 și -2 grade, iar la minime între -16 și -8 grade, cu cele mai scăzute valori în zilele de 10 și 13 ianuarie. După data de 14 ianuarie, regimul termic va fi în ușoară creștere și fără mari oscilații, cu valori diurne de -2 grade și nocturne de -8 grade, mediat regional.

Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată în zilele de 8, 9 și 10 ianuarie și din nou după data de 16 ianuarie.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: vreme prognoza