Un nou referendum privind independenţa Cataloniei e inevitabil, declară fostul vicelider al executivului catalan
Barna: Propunerea premierului privind un referendum pentru mărirea pedepselor este jignitoare pentru cetăţeni
Dăncilă: Analizez posibilitatea convocării unui referendum pentru înăsprirea pedepselor pentru crimă, viol, pedofilie
Preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului: PSD-ALDE înţeleg să transpună în legislaţie rezultatele referendumului din 26 mai
PSD susţine consensul politic pe teme majore de interes naţional; prevederile referendumului trebuie transpuse imediat în legislaţie
BEC: Peste 4,5 milioane de oameni au votat "Da" la prima întrebare de la referendum; 4,3 milioane au spus "Da" la a doua
Europarlamentare 2019. Mureş: Peste 170 de buletine de vot pentru referendum anulate, în urma aplicării greşite a ştampilei de control
Europarlamentare 2019. Iaşi: Ştampila de control a secţiei de votare - pusă pe prima pagină a mai multor buletine pentru referendum
Europarlamentare 2019. 441 de secţii de votare în străinătate; alegătorii români din străinătate pot vota şi pentru PE şi pentru referendum
Barna: Un rezultat pozitiv al referendumului va fi primul pas ca iniţiativa USR #Fără penali să devină literă de constituţie
Autoritatea Electorală a efectuat o simulare a procesului de votare la alegerile europarlamentare şi la referendum
Iohannis: PSD încearcă să îndoaie legile pentru a-şi scăpa liderul; referendumul oferă ştampila că aşa nu se mai poate
CNA: Spotul realizat de AEP de informare a alegătorilor privind referendumul - recomandat radiodifuzorilor ca fiind de interes public
Orban îi solicită preşedintelui AEP să dispună realizarea unei campanii de informare privind referendumul din 26 mai
MAE a început expedierea buletinelor de vot pentru europarlamentare şi referendum la secţiile din străinătate
Iohannis îndeamnă românii să meargă la referendum: Votaţi 'Da' şi nu-i lăsaţi pe alţii să decidă în locul vostru!
Şerban Nicolae: Dacă lucrurile erau făcute serios, Iohannis nu stătea până în ultima clipă să se joace cu referendumul