x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Amine Gülșe din „Prizoniera dragostei” face scufundari

Amine Gülșe din „Prizoniera dragostei” face scufundari

29 Iul 2015   •   12:30
Amine Gülșe din „Prizoniera dragostei” face scufundari

Amine Gülșe, interpreta lui Nur din serialul turcesc „Prizoniera dragostei”, de la Antena 1, este, cu siguranță, una dintre cele mai frumoase femei din lume. Faptul că a fost aleasă Miss Turcia 2014 nu mai este o noutate pentru nimeni.

Puțini știu, însă, că una dintre pasiunile frumoasei Amine Gülșe sunt... scufundările. Actrița iubește foarte mult marea, adoră să înoate și să facă scufundări, ori de câte ori se află în vacanță, în Turcia.

„Iubesc marea cu tot ce oferă ea, nu numai plaja și înotul. Îmi plac scufundările, îmi place să văd cu ochii mei flora și fauna marină, îmi place să le admir de aproape. Mi se pare o lume fascinanta”, declară frumoasa actriță.

Amine Gülșe interpretează rolul frumoasei Nur din filmul „Prizoniera dragostei”, difuzat de Antena 1 de luni până miercuri, de la ora 20.30.

×