Oficialităţile din Taiwan au deschis vineri, 9 aprilie, la Chiayi, Taiwan Gourmet Food Festival, considerând că va fi de bun augur pentru dezvoltarea turismului în regiune, cu atât mai mult cu cât el se va desfăşura până în luna decembrie. În acest timp, 22 de oraşe şi regiuni din Taiwan au posibilitatea să îşi etaleze gastronomia. Nu este un secret pentru nimeni faptul că mulţi turişti sunt atraşi de bucătăria taiwaneză, iar ceea ce îşi propun anul acesta oficialii Biroului de Turism din Taiwan este de a pune în valoare, pe rând gastronomiile regionale, reţetele locale, care fac faima fiecărui oraş, de la chiftele la orez cu pui, de la tăiţeii de orez la supa de vită. Oraşele Changhua, Chiayi, Hsinchu şi Taipei se vor întrece, astfel, să-i convingă pe turişti că reţetele lor sunt cele mai grozave. În luna august, la Taipei, va fi organizată şi o expoziţie de artă culinară, iar organizatorii se aşteaptă ca bucătăria locală să le aducă un plus de turişti, în acest an.
Dacă vi se face poftă de ceva bucate exotice, daţi o fugă până în Taipei!