x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Cum îndepărtezi petele de pe covor cu ajutorul bicarbonatului de sodiu

Cum îndepărtezi petele de pe covor cu ajutorul bicarbonatului de sodiu

de Redacția Jurnalul    |    26 Mai 2023   •   23:15
Cum îndepărtezi petele de pe covor cu ajutorul bicarbonatului de sodiu
Sursa foto: Hepta

Bicarbonatul de sodiu se folosește mai ales la prepararea diverselor mâncăruri dar are și multe beneficii pentru sănătate și ajută la menținerea curățeniei în casă.

Pe lângă efectele sale asupra arsurilor gastrice și a albirii țesăturilor, acesta ajută și la îndepărtarea petelor. Este un compusc chimic absorbant cu proprietăți alcaline. Când este aplicat pe covor, îndepărtează nu doar petele, ci și mirosurile neplăcute. 

Procedura prin care readuci strălucirea covoarelor

Pentru a îndepărta excesul de lichide poți folosi un prosop curat, astfel încât petele să rămână complet uscate. Apoi presari pudră de bicarbonat pe ele până le acoperi în totalitate. Îl lași să acționeze circa 20 de minute, timp în care acesta va absorbi petele și va neutraliza mirosurile neplăcute, scrie dcnews.ro.

Cu ajutorul unei perii de curățare freacă bicarbonatul de pe covor, presând ușor astfel încât acțiunea mecanică să premită pătrunderea pudrei în pete. Lasă bicarbonatul să se usuce complet și apoi aspiră-l pentru a îndepărta reziduurile. Țesătura covorului va rămâne curată și proaspătă. 

 

 

×
Subiecte în articol: bicarbonat covor