x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Plantele naturale, soluţii decorative care nu dau niciodată greş

Plantele naturale, soluţii decorative care nu dau niciodată greş

de Alina Iancu    |    15 Mai 2010   •   00:00
Plantele naturale, soluţii decorative care nu dau niciodată greş

Luna mai este cunoscută de români şi sub denumirea de florar, lucru pe care nu l-am putut trece cu vederea mai ales că, săptămâna trecută, în Parcul Herăstrău din Bucureşti a avut loc expoziţia Grădina de vară care a adus în atenţia vizitatorilor cele mai noi specii de flori apărute pe piaţa din România, dar şi binecunoscutele muşcate sau petunii.



Au fost puse la vânzare plante de interior şi de exterior, accesibile pentru toate buzunarele: de la plante mici şi răsaduri care au costat câţiva bănuţi până la adevăraţi copaci al căror preţ a ajuns până la câteva mii de lei.

Fiecare vizitator a avut posibilitatea să aleagă planta care se potriveşte stilului lor de viaţă. Pentru cei pasionaţi de grădinărit au existat plante pretenţioase, care au nevoie de atenţie deosebită, iar, pentru cei aflaţi mereu pe fugă, firmele participante au oferit plante suculente care au nevoie de apă foarte rar şi nu necesită îngrijiri speciale. Nu au lipsit de la expoziţie nici designeri peisagişti care au dat sfaturi utile pentru amenajarea grădinilor, a teraselor şi chiar a balcoanelor.

Andreea Andreescu, communication manager la Events, organizatorul expoziţiei Grădina de Vară, a spus că „pe lângă flori pentru toate gusturile şi buzunarele, 25 de florari din toată ţara au adus la expoziţie lucruri cu dichis care vă fac grădinile şi casele frumoase: seminţe de flori şi material săditor, îngrăşăminte, gazon, maşini şi aparate de stropit, ghivece, accesorii pentru grădinărit, jardiniere, pavaj pentru alei, piscine, mobilier pentru grădină, parasolare, corpuri de iluminat şi servicii profesionale de decorare a grădinii, la preţuri speciale, care sfidează criza. Au existat însă şi oferte pentru cei pretenţioşi: jacuzzi, piscine, cascade, foişoare, piatră ornamentală".

EXTERIOARE UNICE CU PLANTE EXOTICE
Florile de grădină au făcut parte, la expoziţia de anul acesta, din categoria celor mai căutate şi cumpărate plante, conform declaraţiilor organizatorilor. Muşcatele, petuniile, crăiţele sau lobelia s-au numărat printre cele mai populare, dar şi cele mai accesibile plante din punct de vedere al preţului. Un alt avantaj al lor este mărimea, care permite poziţionarea cu uşurinţă atât în grădini, cât şi pe balcoane sau terase. Deliciul vizitatorilor l-au făcut însă plantele nou apărute pe piaţa autohtonă, printre care se numără şi magnolia grandiflora, plantă decorativă special destinată grădinilor.

Originar din America de Nord, copacul este permanent verde, cu frunze lucioase, asemănătoare cu cele ale ficusului, şi flori de culoare crem care emană un parfum asemănător cu cel al lămâilor. Uimitor la aceşti copaci decorativi este durata de viaţă de câteva sute de ani şi faptul că pot atinge înălţimi de până la 25 de metri, însă au existat şi cazuri excepţionale în care un astfel de copac a măsurat 35 de metri înălţime. Din cauză că provine dintr-o zonă cu temperaturi mai crescute decât la noi, magnolia grandiflora are nevoie de îngrijiri speciale în primii ani de viaţă până la aclimatizarea completă.

Bougainvillea, sau floarea de hârtie, a acaparat atenţia la fel de mult ca şi magnolia. Este o plantă mediteraneană, cu ritm rapid de creştere, care adoră soarele, impresionantă prin abundenţa florilor de culori diferite: roşu, mov, galben. Deşi este o plantă care dă foarte bine la exterior, la noi este mult mai indicat să fie plantată în ghivece care pot fi adăpostite în interior pe timpul iernii, dată fiind sensibilitatea crescută a plantei la temperaturi scăzute.

UN STROP DE VERDE ÎN FIECARE LOCUINŢĂ
Gama plantelor de interior prezentate la expoziţie a fost destul de diversificată, începând cu flori clasice până la copăcei de dimensiuni mici. În materie de plante mici, au fost preferate violetele sau spathifillum, azaleele şi yucca, dar şi numeroasele specii de orhidee care par să fie tot mai apreciate în ultimul timp. Calele au beneficiat şi ele de interesul vizitatorilor datorită duratei de viaţă prelungite.

O plantă recomandată pentru interior a fost medilina magnifica. Poate ajunge la înălţimi de până la 1,5 metri, are nevoie de umiditate şi de un loc semiumbros cu temperatură constantă. Ana Maria Grigoriu, reprezentant Brisk Services, spune că planta „înfloreşte de la începutul toamnei până la debutul primăverii acoperind exact acea perioadă când restul plantelor sunt în plină hibernare oferind nişte spectaculoase flori roz, care atârnă din cauza greutăţii, la capătul ramurilor".

O plantă decorativă de interior care a stârnit mereu reacţii de admiraţie datorită formei pe care o are este bonsaiul, care şi de data aceasta a reuşit să iasă în evidenţă. Multe persoane care cumpără sau primesc un bonsai se plâng însă că nu reuşesc să îl ţină în viaţă mai mult de câteva luni sau chiar săptămâni. Traian Săplăcan, manager la Florăria Tria's, ne-a dat câteva sfaturi despre cum să îi îngrijim.

Cel mai important lucru care trebuie ştiut despre ei este că o dată pe an, fără să ţină cont de anotimp, bonsaii îşi pierd frunzele, se scorojesc şi dau impresia că sunt bolnavi, ba chiar că s-au uscat. În ciuda acestor lucruri, ei trebuie udaţi în continuare, la acelaşi interval de timp şi ţinuţi în aceleaşi condiţii ca şi până atunci. După ce îşi revin, înfloresc pentru ca după alte şase luni să îşi piardă din nou frunzele.

Deşi iubesc lumina, bonsaii nu se aşază în locuri în care razele soarelui ar putea să bată direct pe ei. Intervalul de timp la care trebuie udaţi nu este unul standard, dat fiind faptul că timpul necesar evaporării apei diferă de la o locuinţă la alta. Vă puteţi orienta însă în funcţie de starea pământului, care trebuie să fie în permanenţă umed. Crenguţele uscate se elimină prin tăiere şi o dată cu ele se elimină şi lăstarii prea lungi: orice crenguţă nouă se taie după cea de-a treia frunză. Astfel, copăceii rămân compacţi şi se respectă etajarea lor.

Bonsaii nu au nevoie de tratamente speciale, ci doar de îngrăşăminte sau compost, care se pune de toamna până primăvara. De regulă, atunci când cumpăraţi un bonsai, indiferent de vârstă sau mărime, el ar trebui să fie livrat împreună cu instrucţiunile de folosire.

PLANTE FĂRĂ PRETENŢII
Expozanţii prezenţi săptămâna trecută la Grădina de vară şi-au amintit şi de iubitorii de plante care nu beneficiază de timpul necesar îngrijirii lor.

Nolina, sau piciorul de elefant, este o plantă suculentă, cu ritm lent de creştere şi forme spectaculoase, care are nevoie de apă o dată la două-trei săptămâni. Aceleaşi caracteristici sunt prezente şi la zamioculcas, sau planta nemuritoare, care are capacitatea de a reţine apa şi care se udă cât mai rar, mai ales că excesul de apă duce la putrezirea rădăcinilor. Aceasta din urmă se fertilizează o singură dată pe lună şi se adaptează atât la lumină, cât şi la semiumbră.

SFATURI PENTRU AMENAJAREA SPAŢIILOR VERZI EXTERIOARE
Primul sfat venit de la specialiştii în domeniul florilor este să evitaţi aranjamentele de tip arlechin. Se poartă într-adevăr florile viu colorate, dar aranjate pe grupe de culoare şi pe etape de înflorire. Pentru perioada primăverii sunt indicate panseluţe, primule şi lalele precum şi narcise sau zambile. Begoniile şi fucsia fac apoi trecerea la vară alături de petunii şi muşcate care rezistă până toamna târziu, când le puteţi înlocui cu crizanteme, aster, ercica şi calluna.

Nu uitaţi nici de ornamentele pentru terase şi grădini a căror alegere depinde foarte mult de stilul şi personalitatea fiecăruia, dar şi de tipul şi amplasamentul locuinţei. Astfel puteţi opta pentru stilul rustic, cu accesorii din teracotă şi fier forjat, pentru unul dintre stilurile francez, italian sau modern. Cel mai indicat este să apelaţi la unul dintre numeroşii consilieri pe probleme de peisagistică pe care îi puteţi găsi la unele florării şi care nu numai că vă pot da sfaturi cu privire la proiectarea şi amenajarea grădinilor şi teraselor, dar vă pot ajuta şi la întreţinerea lor.

×
Subiecte în articol: ne-am interesat pentru tine