x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Apa vietii, de la manastire la bar

Apa vietii, de la manastire la bar

10 Iun 2005   •   00:00

Inventata de calugari, ea a folosit la inceput doar ca medicament. Acum unii il beau in cantitati mai mari, in speranta ca le va vindeca sufletul.



  • de CRISTINA ANDREEA CATANA

  • PUTERNIC. Cel mai bun whisky este cel distilat de trei ori
    Istoricii irlandezi sunt de parere ca whisky-ul s-a nascut pe pamanturile lor. Traditia de a produce bauturi alcoolice pe pamanturile irlandeze dateaza din anii 1100-1300, cand calugarii catolici i-au invatat pe scotieni si pe irlandezi sa distileze alcoolul. Din cauza ca vinul se obtinea foarte greu in Scotia si Irlanda, era mai usor sa se produca whisky. Acesta trebuia sa parcurga drumul de la bere, transformata in lichior si apoi in whisky. Distilarea alcoolului se facea in manastiri, deoarece era un proces prea complicat pentru a putea fi realizat in alta parte. Aceste greutati au durat pana la jumatatea secolului al XV-lea. Cercetatorii au conchis, pentru ca prima carte despre tehnologia distilarii a aparut in anul 1500: "Liber de arte distillandi", de Hieronymus Brunschwygk. Cartea lauda virtutile medicale ale alcoolului si explica detaliat cum poate fi acesta produs. Dupa doua secole, americanii, preluand metodele de distilare ale irlandezilor, au facut si ei whisky si l-au folosit drept moneda de schimb.

    ETIMOLOGIE. Denumirea de whisky vine din expresia galica "uisage beatha", care se traduce prin "apa vietii". Si poate din aceasta cauza se folosea la inceput exclusiv in scopuri medicinale: ca anestezic sau ca antibiotic pentru uz extern. Spre deosebire de scotch-ul scotian, acest alcool irlandez are o aroma foarte delicata, nu foarte insistenta, iar la sfarsit lasa o aroma proaspata in gura. Principala resursa pentru a produce un whisky de calitate este apa de izvor. Dar nu este doar acesta secretul. Pentru a capata o aroma cat mai placuta, bautura este tinuta la maturat in vase imense din lemn de stejar, iar acestea, la randul lor, in depozite intunecoase. In timpul maturarii, exista o interactiune foarte puternica intre whisky si lemnul de stejar.

    CREMA
    Ingrediente: 50 g faina, 100 g unt, 3 galbenusuri, 2 albusuri, 250 g lapte, 100 g smantana dulce sau frisca, whisky dupa preferinta.

    Modul de preparare: Se bat galbenusurile cu zaharul, de preferinta cu spatula de lemn, pentru a nu se lipi si a capata consistenta dorita, pana se albesc si cresc putin. Se adauga faina in ploaie, se amesteca bine, avand grija sa nu faca cocoloase, apoi, laptele se toarna treptat si se amesteca totul foarte bine. Se pune compozitia pe foc sa se ingroase, dar fara a o lasa sa dea in clocot, amestecand fara intrerupere. Separat se bat doua albusuri spuma foarte tare si se incorporeaza in crema. La sfarsit se adauga whisky.

    ×
    Subiecte în articol: gastronomie whisky