Ca apa în crăpăturile secetei

Vine toamna, auria toamnă cu imensul ei covor de frunze. Anotimpul roadelor şi al grijilor pentru iarnă.

Odată l-am văzut pe Pallady la Şosea, adunând frunze galbene. Parcă era un împărat bizantin scăldat în aur.

Mi-e dor de ceva şi nu ştiu de ce.

La Roma am petrecut o toamnă întreagă (1983). La ei şi toamna e un fel de toamnă.

Întâi la muzeul de artă etruscă. Încremeneşti în faţa înălţimii artei şi ieşi afară în minunea galbenă a pomilor. Intri într-o biserică şi vezi un Donatello sau un Michelangelo şi afară dai de aurul toamnei. Iei o pizza şi o mănânci pe o bancă sub cupola strălucitoare a unui imens copac. Mergi fără ţintă şi la fiecare pas întâlneşti istoria.

Vinul de Frascati sau Orvietto erau gustoase şi de cursă lungă. Seara îmi veneau prietenii şi o lungeam până după miezul nopţii. Munceam mult şi câştigam, aşa că nu mă dădea sărăcia din casă. Plecam cu metroul la Vittorio Emanuel şi mă întorceam ca un măgar încărcat cu de toate. Îmi umpleam frigiderul şi o săptămână nu mai aveam nici o grijă.

La Frascati când mergeam treceam prin piaţă, cumpăram parchetta, brânză, pâine, ceapă şi multe altele şi mergeam într-o cârciumă care avea 3 mese lungi, mănăstireşti, cu bănci. Patronul venea, îţi punea în faţă o coală de hârtie, o solniţă şi o sticlă de vin de butoi şi pahare. Fără tacâmuri, fără farfurii, fără ştaiful marilor restaurante. Era minunat.

Mi-aş mai dori o trecere prin Frascati.

Când îmi aduc aminte de vinul acela şi beau de ăsta făcut şi contrafăcut mă cam răsvrătesc, dar nu mă mişc.

Ridic paharul şi beau.

Mai cer o sticlă.

Când eşti în străinătate, scopul principal e să cumperi pentru ai tăi tot felul de lucruri cu care îi bucuri la întoarcere. De cum ajungi acolo sufletul vrea acasă la ai tăi.

Niciodată n-am putut să-i înţeleg pe cei ce au rămas deliberat printre străini.

E greu de noi, dar greul ăsta e al nostru. Toţi au trecut prin greu până a le fi bine.

Îmi mai torn un pahar.

Îi dau şi lăutarului unul.

Ce-i trebuie omului? Pace. Omul în timp de pace face minuni. Roadele păcii sunt uluitoare. Suedia de 100 de ani nu a avut război şi se cunoaşte. România între cele două războaie a făcut minuni. Tot noi, după război şi până acum, am schimbat faţa ţării.

Deci lucrul cel mai de preţ e pacea şi sănătatea.

De asta paharul pe care îl voi bea îl voi bea în cinstea păcii şi a sănătăţii.

Lucrul ce m-a frapat în străinătate în primul rând a fost constatarea pe care am făcut-o în legătură cu banii. Occidentul cântăreşte situaţia pe toate feţele, apoi bagă mâna în buzunar şi scoate banii. Cel mai important lucru al vieţii lor e contul din bancă. Dacă eşti un om excepţional şi nu ai cont în bancă eşti un nimenea. E un adevărat spectacol, omul vis-ŕ-vis de ban. Îi mai interesează maşina, casa şi timpul liber.

Ce-mi place la ei e ştiinţa cu care îşi cresc copiii. Copilul, chiar fiind al unui tată milionar, trebuie să muncească în vacanţă pentru a-şi câştiga banii pentru anul viitor. Nu-i învaţă cu bani nemunciţi. După ce-şi termină şcoala ei nu sunt luaţi în întreprinderea tatălui, ci la un străin. Aşa ies oamenii puternici şi capabili să conducă ramuri importante ale economiei lor.

Noi, care am trecut prin atâtea nenorociri, vrem să-i absolvim pe copiii noştri de greutăţile prin care am trecut şi în felul acesta îi dezarmăm în faţa greutăţilor vieţii. Le dăm bani pe mână, îşi permit orice de la ani fragezi şi când vor primi şi ei o leafă nu o vor respecta. Aşa îi facem nişte putori care nu vor aduce nici un bine vieţii. Ori ţara noastră are nevoie de oameni decişi să muncească pentru a ieşi din impasul datoriei externe.

Capcana strategiei capitalului a fost foarte abilă în ceea ce ne priveşte.

Mai beau un păhărel.

Intră ca apa în crăpăturile secetei.

Râd.

"C. Piliuţă are ceva net şi acut. El este pictorul florilor exploziv simplificate, al verdelui fraged care punctează negrul pământului"
Dan Haulică