x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Timp liber Culinar Cu Iisus prin grau

Cu Iisus prin grau

de Simona Lazar Publicat la 27 Iul 2005 00:00 Modificat la 27 Iul 2005 00:00
Cu Iisus prin grau
MIRABILA SAMANTA
Undeva in intinsul Campiei Romane, un om si un gest: fermierul s-a indreptat cu pasi largi catre lan, a rupt un spic, l-a frecat intre degete si a dus catre gura boabele de grau. Privindu-l, mi-am amintit de gustul dulceag pe care il avea graul din copilarie si de acelasi gest - al tatalui meu - in holda de aur dintre doua ape. Un om, prin grau…

Poate nu intamplator mi-a fost dat sa descopar, zilele trecute, un tablou intr-o biserica din Bucuresti. In pronaos, ridicand ochii, am fost uimita sa am dinainte o pictura infatisand scena din Biblie cunoscuta ca "Iisus prin grau". Panza e semnata de Svaiter-Cumpana, artist plastic din veacul trecut si, o vreme, profesor la Institutul de Arte Frumoase "Nicolae Grigorescu".

"Iisus mergea prin semanaturi si ucenicii lui smulgeau spice, le frecau cu mainile si mancau" (Luca 6: 1). Iisus si ucenicii lui, hranindu-se cu boabe de grau, comunicau direct cu "viul", caci samanta - "mirabila samanta" blagiana - e sinonima cu "viata". Pentru omul simplu, graul are semnificatii adanci si luminoase. La nivel simbolic, exista o echivalenta intre grau si Iisus, iar mentalitatea romaneasca traditionala ii confera acestuia un loc privilegiat in ordinea lumii: "Foaie verde grau marunt / Cate flori sunt pe pamant / Toate merg la juramant; / Numai spicul graului / Si cu vita vinului / Si cu lemnul Domnului / Zboara-n naltul cerului / Stau in poarta raiului / Si judeca florile / Unde li-s miroasele."

Un om obisnuit din campie - al catulea dintr-un sir de tarani, scolit la oras si intors in sat, sa continue truda stramosilor sai - imi spunea: "Ca sa creasca, graul are nevoie de tot atata timp cat a stat Iisus in pantecele Mariei: 9 luni, de la intai octombrie la intai iulie. Graul este matricea lumii". Iar painea "cea spre fiinta" si painea "Cinei de Taina" e zamislita din cel mai aurit grau si uscata de razele soarelui. Impartind painea, Iisus s-a impartit pe sine si a impartasit cu ucenicii un anumit mod de a fiinta: intru iubire.

"Iar eu parea ca merg in ceata
de ucenici si ucenice,
Si sfaram si eu, pentru cina,
cu palmele-amandoua, spice.

Eram, socot, prea mult al lumii,
si prea putin al vrerii tale
Ca pamanteana grija, Doamne,
m-a-ntarziat, stingher, pe cale.

Pe-acelasi galben grau coboara
acelasi glorios apus,
Dar n-aud vorbele-ti pe care
evenghelistii nu le-au spus.

Trecura veacuri, si cu ele
ca treci din nou mi s-a parut
Si-ti caut umbra luminoasa
in lutul moale s-o sarut."

Nichifor Crainic - "Iisus prin grau"

×
Subiecte în articol: iisus grău