Pentru iubitorii de artă, doritori de a deveni posesorii unor obiecte preţioase, Galeria de Artă Ana, de pe Strada Ermil Pangrati, din Bucureşti, a organizat în luna aprilie prima sa licitaţie
O galerie de artă este întotdeauna un loc magic, al delectărilor vizuale, în care lumea veche este prezentă prin obiecte valoroase. Pentru iubitorii de artă, doritori de a deveni posesorii unor obiecte preţioase, Galeria de Artă Ana, de pe Strada Ermil Pangrati, din Bucureşti, a organizat în luna aprilie prima sa licitaţie.
Ceramică, sticlă, porţelanuri
Galeria a scos la licitaţie obiecte din diverse domenii şi din materiale diferite. O categorie foarte apreciată a fost cea de ceramică, sticlă şi porţelanuri. Începutul de secol XX a fost prezent printr-un serviciu de ceai din porţelan Rosenthal-Chippendale, cu ornament floral, un serviciu de ceai Bavaria şi un serviciu de ceai Rosenthal Classic Rose, din porţelan. De asemenea, au existat două servicii de masă, unul din porţelan, Rosenthal, format din 58 de piese, şi unul din faianţă, din Anglia, cu 48 de piese. Tot în această categorie au fost expuse cinci casete de bijuterii Limoges, din Franţa, numeroase porţelanuri, o fructieră Schierholz, vase pentru flori, purtînd semnătura artistului francez Émile Gallé, reprezentant al stilului Art Nouveau.
Pictură, argintărie, mic mobilier
Theodor Pallady, Mircea Velea, Gh. Şaru, Ion Popescu Negreni, I. Doboşariu sau Eugen Crăciun sînt cîţiva dintre artiştii români ale căror tablouri au fost aduse la licitaţie. Şcoala italiană a fost prezentă prin tabloul “Sfînta Familie, Sf. Ana şi Sf. Ioan”. “Picturile sînt foarte valoroase, de aceea şi preţurile sînt mari. În general, muzeele achiziţionează aceste tablouri”, a afirmat criticul de artă Marius Tiţa. Stilul rococo s-a evidenţiat printr-o fructieră de argint din Austro-Ungaria. De mare interes au fost şi o fructieră ce are marcată Coroana României, trei fructiere din argint din Austro-Ungaria şi o tavă din Rusia, ce datează din 1871. Curentul artistic Art Deco s-a făcut simţit printr-o frapieră de argint, marcaj Germania. La categoria Mic mobilier, au fost licitate o măsuţă din Veneţia, sculptată de fraţii Botaciu, şi o masă cu ornamente din bronz.