Dulceaţa de cireşe amare

Într-o dimineaţă, sună lung telefonul. Bunica a răspuns şi, încântată, l-a poftit pe la noi în vizită. Era Nicu. Soţul Soficăi pe care nu-l mai văzusem de 12 ani, iar bunica ţinea legătura cu ei doar prin telefon.

Ştiam că se căsătorise cu Sofica, divorţată de patru ani. Femeie de 41 de ani, singură, proprietară a unei case mari şi acareturi pe măsură, a închiriat o cameră unui băiat care muncea într-o fabrică.

Băiatul harnic şi dornic de a-şi face un rost în viaţă a ascultat sfaturile proprietăresei şi a intrat la seral, la liceu. De cum a terminat liceul, la 20 de ani a fost luat la armată. Sofica, femeia micuţă, nu avea mai mult de un metru şi jumătate, cu forme de fetiţă şi cu straiele întotdeauna impecabile, l-a ajutat şi i-a fost alături. După ce s-a întors de la armată, Nicu a cerut-o de nevastă! Pentru Sofica a fost un şoc. Nu se aştepta la una ca asta. Nicu i-a spus că o iubeşte de multă vreme şi că n-a avut curajul să i-o spună. Mai mult, după ce a intrat la armată şi grija ei faţă de el i-a impresionat şi pe camarazii lui, ochii i s-au deschis cu adevărat şi acum doreşte ca ea să-i devină soţie, pe viaţă, dacă este de acord.

SPUNE "DA"!
Deruta femeii era aproape totală. Singurul ei sprijin era bunica, aşa că l-a luat de mână şi a trecut pe la noi, ca să discute şi să-i ceară sfatul. Din prima, i-a zis bunicii că ce sfat îi va da va fi literă de lege şi-l va urma fără cârteală. Aşa l-am cunoscut pe Nicu prima dată. Au discutat cu bunica până târziu în noapte. Au rămas la noi până a doua zi.

A fost prima lor noapte împreună. Dimineaţa, Sofica şi Nicu aveau un aer de domnişoare fâstâcite, care-şi ascundeau cu greu fericirea. Bunica a mai discutat cu ei, în timpul mesei, şi apoi au plecat fericiţi la braţ. La o lună, s-au luat. Nicu a dat o telegramă părinţilor săi şi i-a invitat la căsătorie. N-au venit. Am fost doar noi la Sfat. Erau frumoşi. Sofica nu arăta mai matură decât el şi era tare frumoasă în rochiţa bej, cu dantelă albă. Curată şi strălucitoare ca de obicei, micuţa Sofica părea mai tânără decât Nicu, care nu-şi mai încăpea în piele de fericit ce era.

Totul a mers perfect până s-au trezit cu părinţii şi doi fraţi la poartă. Sofica i-a întâmpinat cu bucurie şi i-a omenit şi instalat în trei camere, pe o aripă a casei. Curând, musafirii au început să-şi facă planuri de viitor, urmând să se mute definitiv în casa "babei". Nicu, furios de obrăzniciile lor, i-a dat pe poartă afară pe toţi patru. Apoi, toate boarfele lor au zburat peste gard. Aşa au încheiat, pentru totdeauna, relaţiile cu familia lui.

COŞMARUL CELOR 12 ANI
La scurt timp, Sofica şi Nicu au depus cerere de emigrare în Grecia, la rudele ei, pentru reîntregirea familiei. Aşa a început coşmarul celor 12 ani. La o lună de la aflarea depunerii cererii, Nicu a fost dat afară din serviciu. Sofica a fost eliberată din funcţia de şefă de atelier în croitoria unde lucra şi trecută la maşina de tăiat după tipar, apoi, ca femeie de serviciu în atelier. Şi-au vândut casa şi cu o parte din bani au închiriat o cameră la curte, la un fost camarad de armată al lui Nicu. Cu noi, relaţiile se păstrau prin telefon.

De data asta, Nicu s-a anunţat în vizită la noi! Cum să nu fim pline de bucurie? Ceva bun s-a întâmplat, ceva care l-a făcut pe Nicu să nu se mai ascundă de familia noastră... Şi eram nerăbdătoare.

MUSAFIRUL
Curând îşi făcu apariţia un bărbat dolofan. Când ajunse în prag, bunica îl pofti să intre în sufragerie. El se scuză şi-i zise că ar fi mai bine dacă ar sta la bucătărie. Eram sigură! Se simţea bine acolo, pe patul înalt cu perne moi şi pufoase, cu masa aproape. Bunica îl împinse către patul fermecat şi-i zise: "Băiete, te-ai cam îngrăşat! Ia vezi!", şi-l îndesă între pat şi masă. Da, Nicu era gras, dar era frumos. Ochii îi străluceau ca două nestemate şi verdele lor făcea contrast puternic cu roşul părului cârlionţat şi tuns scurt. Era foarte curat. Nu-l scăpam din ochi. Mâinile erau uşor dolofane, curate, îngrijite. Purta un inel subţire, cu onix mic, şi verigheta. Nu gesticula, nu ridica glasul. Vorbeau încet. Pantofii erau curaţi! Asta i-a dat notă bună şi când a venit prima dată pe la noi.

Bunica l-a poftit la masă şi Nicu s-a scuzat. I-a zis că nu-i e foame şi că a venit să-i spună că li s-a aprobat plecarea. Bunica l-a pupat şi i-a urat mult noroc.

Apoi au discutat una, alta, despre cât de multe necazuri au îndurat până acum, despre faptul că... de trei luni nu mai au nici unul serviciu şi că trebuie să facă economii la banii rămaşi, ca să le ajungă pentru drum, şi i-a mai zis bunicii: "Mamă mare, să ştii că Sofica este sufletul meu. Pentru mine, ea este viaţa, să nu-ţi fie teamă. Voi face totul pentru ca ea să fie fericită. Ne-am chinuit împreună şi am scăpat. De acum cred că ne vom descurca foarte bine". Apoi a zis că vor pleca cu trenul, din Gara de Nord, peste trei zile, la ora 9:00.

A băgat la cap bunica tot ce i-a spus Nicu, dar încordarea de care dădea dovadă m-a făcut să devin curioasă. I-a oferit "măcar o dulceaţă şi un pahar cu sifon rece". Nicu n-a refuzat. Bunica i-a pus sub nas un platou din lemn, cu tişlaifăr brodat, pe care trona un pahar aburit din care săreau stropii mici de sifon şi o farfurică de dulceaţă în care pusese cu dărnicie o grămăjoară de bobiţe indigo-închis.

Dulceaţa de cireşe amare era preferata lui şi a Soficăi. Nicu trase farfurica şi luă o linguriţă de dulceaţă. "Oh, ce minune! Mulţumesc, mulţumesc! N-am mâncat de mult aşa o minune!", a zis el cu glas slab. A pus linguriţa pe farfurică, a băut tot sifonul din pahar şi au început iar să vorbească.

SACRIFICII PENTRU UN VIITOR AURIU
Bunica, cu ochii pe el. Îl pusese sub lupă! Sub pretextul că mai aduce sifon, a ieşit şi a început să vorbească în şoaptă cu tanti Lili, care-şi făcea de lucru prin curte. S-a întors degrabă cu un sifon întreg. "Mănâncă toată dulceaţa, că-ţi mai pun dacă vrei!", îl îndemnă ea studiindu-l. Nicu se foi. Ochii bunicii îl susţinură şi el zise cu multă amărăciune: "Mamă mare, te rog, pune-o într-un borcănel! Să-i duc şi Soficăi! E preferata ei. Îmi stă în gât... fără ea!".

Bunica l-a săgetat cu privirea şi l-a întrebat: "De când n-aveţi? Ce, aşteptaţi să muriţi pe stradă? Trebuia să daţi un telefon!". Nicu privea în jos ruşinat şi nu-şi găsea cuvintele. Bunica l-a mângâiat. "Lasă, dacă aţi făcut ce v-am învăţat, acolo nu aveţi probleme!", mai zise misterioasă bunica. L-a asigurat că vom fi la gară şi, la uşă, tanti Lili l-a întâmpinat cu o sacoşă plină. Nicu a rămas uimit. Bunica l-a ameninţat cu tăişul ochilor şi i-a zis: "Un borcan cu dulceaţă pentru Sofica. Vorbim la telefon!", şi i-a tăiat tot elanul de a pune întrebări.

L-a împins către poartă. Se însera. În cadrul porţii, Nicu arăta, parcă, mai gras. Dar acum, când îşi pusese sufletul la vedere, îl apreciam mult şi eram fericită pentru Sofica, ce avea să primească dulceaţa preferată.