Empanada şi noche de tertulia

Avea cinci ani de când venise cu familia în Argentina. La sosirea pe aeroport au fost întâmpinaţi de prietenii care i-au ademenit să emigreze în Argentina. Ei au fost cei care i-au ajutat în primii doi ani de acomodare. Foarte greu le-a fost. După trei ani s-au mutat într-un cartier, la marginea oraşului, mult la margine, unde era linişte, curăţenie şi vecini respectuoşi.

Au reuşit să-şi facă un cerc de prieteni şi viaţa parcă devenise puţin mai relaxată şi mai sigură. Au cunoscut o familie de nemţi pe care i-au plăcut foarte mult şi o familie de localnici deosebită. Relaţiile au devenit din ce în ce mai apropiate şi au ajuns chiar să fie invitaţi să-şi petreacă week-endurile la ei la ţară.

La ţară
Era un fel de-a spune, pentru că familia Müller, vecinii nemţi, avea o căsoaie şi ceva pământ, cam cât vedeai cu ochii, dacă te lăsau dealurile, până la o depărtare de trei ore de mers cu avionul lor. Vitele pe care le creşteau erau căutate cu elicopterul şi mergeau să le adune văcari (gaucho) instruiţi. Acolo l-a cunoscut Manuela pe Herman, primul născut al familiei Müller. Acesta era medic veterinar şi se ocupa de animalele domestice şi sălbatice pe o zonă uriaşă în jurul fermei lor. Meseria lui Herman nu era pe placul tatălui său, dar se resemnase cu timpul. L-ar fi dorit mai aproape de casă şi însurat. Băiatul împlinise 33 de ani şi nu dădea semn că şi-ar dori o familie, aşa că, tatăl său se hotărâse să intervină. Încercase în fel şi chip să-i facă o relaţie cu una dintre fetele de nemţi, unii la fel de bogaţi, dar nu s-a întâmplat nici o minune. După ce studiase în amănunt calitatea noilor veniţi, domnul Müller, relativ mulţumit de rezultat, a început să menţină o relaţie apropiată cu familia Mihalcea, întrucât aceştia aveau o fată de 29 de ani, profesoară de spaniolă, nemăritată, care arăta foarte bine.

Se cunosc
Deci... la ţară! O dată, de mai multe ori, Herman nu şi-a făcut apariţia atunci când erau în vizită, spre disperarea tatălui său. Până într-o sâmbătă spre înserat, când elicopterul lui Herman apăru în poligon. Marele chiulangiu îşi făcu apariţia. Aproape toţi îl întâmpinară bucuroşi. Herman, uimit de atâta afecţiune, intră imediat la bănuieli. Căută rapid motivul bucuriei şi descoperi în dreapta mesei pe Manuela, care-şi făcea de lucru cu furculiţa. Au făcut cunoştinţă şi au luat masa. S-au retras la o cafea pe terasa din spatele casei. Manuela l-a rugat să-i spună despre meseria lui şi despre viaţa pe care o ducea acolo, departe, sub pretextul că avea să le spună copiilor la şcoală lucruri interesante. Herman, plăcut surprins, cu o voce caldă a început a-i depăna o parte din viaţa lui. Treptat, Manuela a reuşit să se lase cuprinsă de vraja nopţii şi de povestea lui. În casă, luminile s-au stins şi toţi s-au culcat, numai pe terasa retrasă cei doi îşi depănau poveştile.

A doua zi, Herman a invitat-o la o plimbare călare, deşi Manuela nu se pricepea. Domnul Müller senior nu-şi putea ascunde bucuria. Când s-au întors, înainte de masă, cei doi erau foarte veseli şi apropiaţi. După masă, tinerii s-au retras pe aceeaşi terasă. La scurt timp, Herman a fost chemat prin staţie la un vecin care avea nişte vite rănite. Manuela l-a rugat să o ia şi pe ea. Uimit, Herman a acceptat şi pe drum, în elicopter, a avertizat-o că lucrurile nu vor fi prea plăcute. Manuela era neclintită. Au ajuns în două ore, au rezolvat problemele, Manuela i-a dat şi o mână de ajutor, apoi Herman a invitat-o la el acasă.

Altă căsoaie şi o pădure!
O casă mare, la parterul căreia se afla un cabinet veterinar, dotat cu aparatură de ultimă oră, cu patru angajaţi, cu două maşini de teren pentru intervenţii, iar la etaj se afla un apartament imens, întreţinut de alte patru persoane.

Herman a chemat prin staţie câţiva dintre prietenii lui ca să ia masa de seară împreună. Trei călăreţi asudaţi şi un pilot de avion au apărut plini de bucurie. După ce şi-au schimbat hainele, s-au adunat într-un chioşc uriaş, de sub copacii bătrâni şi au luat masa. Spre groaza Manuelei, pe masă apăreau fripturi uriaşe din carne de vită şi sosuri iuţi. Doar empanada, sau mai curând colţunaşii uriaşi, plini cu carne tocată şi legume, era felul pe care ea îl putea mânca. Stingea iuţimea cu vin roşu. Curând s-a lăsat noaptea şi au făcut un foc din trunchiuri groase. În acest moment, Herman i-a spus Manuelei că femeile trebuie să se retragă. E momentul unei noche de tertulia, o noapte în care numai bărbaţii spun coplas-uri, un fel de destăinuiri, de relatări ale unor întâmplări, în general nefericite, beau yerba mate, ceai de plante, şi după un timp, rachiu, ca să iasă coplas-ul mai cu talent şi ritmul acompaniamentului chitarei mai aspru. Era un ritual pe care Herman îl dezvăluia pentru prima dată unei femei!