Se numesc Nicolai Tand şi Susan Yahia şi sunt vedetele emisiunii "Euforia Cuisine" (de la Euforia TV, bineînţeles!).
Nicolai a locuit o vreme în Franţa şi a fost manager al unor restaurante de pe celebra Riviera, la Monaco şi St. Tropez. Este expert în bucătării sofisticate - zice francezul: "Noblesse oblige", iar nobleţea artei culinare din Hexagon "obligă" la păstrarea unui standard al rafinamentului în bucătărie.
Susan s-a născut în Sudan, a locuit în Kuweit şi Libia, dar a ales până la urmă să trăiască în România. Între Europa şi Africa, în materie de gastronomie, Susan alege... Asia. Este adepta mâncărurile picante, pregătite cu condimente orientale, dar nu refuză nici o porţie de sărmăluţe sau de chifteluţe marinate, în cel mai pur stil românesc.
Cei doi s-au întâlnit pe platourile de filmare ale emisiunii "Euforia Cuisine"... Şi tot acolo au creat un meniu de Paşti, pe care s-au hotărât să îl ofere şi cititorilor Jurnalului de bucătărie. Un meniu pe care l-am putea înscrie în sintagma "euforii pascale"...
Cotlet de miel cu ratatouille
Ingrediente: 250 g coastă de miel, făină, pesmet, un ou bătut, o roşie, o vânătă, doi ardei graşi, un dovlecel, două ciuperci , o ceapă, un usturoi, parmezan, mozzarella, mămăligă, sos de muştar, ulei de măsline, sare, piper.
Preparare: Coasta de miel se fragmentează, se dă prin făină, prin ou şi prin pesmet. Apoi se pune la prăjit în ulei de măsline încins. Usturoiul, ceapa, dovlecelul, ciupercile, vânăta şi ardeii se taie rondele şi se pun la prăjit în ulei de măsline timp de 10 minute, pentru a le păstra crocante. Peste mămăliga deja fiartă şi răcită se pun caşcaval, mozzarella şi pesmet şi se lasă 5 minute la cuptor la gratinat. Spre finalul coacerii legumelor se adaugă şi roşiile şi se mai lasă timp de 5 minute la prăjit. Se aşază toate preparatele pe un platou peste care se adaugă sosul de muştar. Sosul de muştar conţine boabe de muştar şi ulei de măsline.
Salată cu ouă:
Ingrediente: ouă, lobodă roşie, ardei roşu, castravete, măr, ciuperci, porumb, ceapă, lămâie, ulei de măsline.
Preparare: Se taie ouăle fierte, castraveţii şi ciupercile felii subţiri. Mărul, ceapa roşie, ardeiul roşu se taie fâşii. Toate legumele se amestecă într-un bol împreună cu lobodă tăiată mărunt şi porumb. Pe un platou se aşază legumele, deasupra lor feliile de ouă, de jur-împrejur, se stropesc cu ulei de măsline şi zeamă de lămâie. Se decorează cu roşii şi felii de lămâie.
Ouă umplute
Ingrediente: ouă fierte, brânză de vaci proaspătă, ton în ulei, ceapă verde, piper, zeamă de lămâie, pătrunjel, roşii, lobodă sau salată.
Preparare: Pentru umplutură se pun într-un vas brânza de vaci proaspătă, tonul, ceapa verde tocată, piperul, zeama de lămâie şi mixează cu blenderul până se obţine pasta. Cu ajutorul unei pungi (sau chiar cu o linguriţă) se umplu ouăle cu amestecul obţinut. La final de decorează cu pătrunjel, felii de roşii şi frunze de lobodă sau salată.
Ruladă de miel cu piure de păstârnac şi cremă de ardei
Ingrediente: pentru rulada de miel: pulpă de miel, pătrunjel proaspăt, ceapă şi usturoi verde, salvie, ardei gras roşu, sare, piper, vin roze, ulei de măsline; pentru piureul de păstârnac: păstârnac, smântână lichidă (32% grăsime), lapte degresat, sare, ulei de măsline; pentru crema de ardei: ardei gras, sare, piper, ulei de măsline.
Preparare: Pulpa de miel se întinde şi se crestează pe toată suprafaţa cu ajutorul unui cuţit (este de preferat ca pulpa de miel să fie partea din spate, deoarece este mai cărnoasă şi nu are fibre). Se aşază în mijlocul pulpei de miel, astfel pregătite: verdeaţa, pătrunjelul verde, ceapa şi usturoiul verde, salvia şi câteva felii de ardei gras. Se asezonează cu sare şi piper şi se rulează. Apoi se leagă cu aţă pentru alimente. Rulada se trage la tigaie pentru a căpăta o crustă. Se aşază apoi într-o tavă, se toarnă vin (se poate amesteca vinul alb cu cel roşu), se adaugă pătrunjel, ceapă şi usturoi verde, frunze de salvie, după care se lasă la cuptor timp de 40 de minute. Pentru piureul de păstârnac se fierbe păstârnacul, apoi se adaugă smântână lichidă, ulei de măsline si se mixează.
Pentru a subţia piureul se poate adăuga lapte degresat. Se pune sare după gust. Pentru crema de ardei gras, ardeii graşi se coc sau se prăjesc în tigaie, se curăţă şi se blendează cu puţin ulei de măsline până se obţine o pastă.
Pe platou se aşază felii de ruladă de miel, piure de păstărnac şi, alături, crema de ardei.
Citește pe Antena3.ro