Festin genealogic cu...Radu Anton Roman

"Radu Anton Roman – scriitorul, gastronomul, jurnalistul – s-a stins odată cu vara anului 2005, la 29 august. Ne-a lăsat nouă caierul cu poveşti şi reţete, să-l depă­năm mai departe. Dumnezeu să-i ţină sufletul în palmă!"

"Stră-strănepotul fratelui străbunicului lui Lev Nicolaevici Tolstoi a fost soţul stră-strănepoatei vărului primar al stră-stră-străbunicului soţului verişoarei primare a mamei soţiei (vremelnice) a lui Radu Anton Roman".

Foarte utila şi pasionanta ştiinţă genealogică, atât de oropsită în timpul regimului comunist (pentru că vechimea unei familii putea fi privită ca un afront la adresa idealului egalitar), are şi dezavantajul de a deveni deseori obositoare prin înşiruirea seacă de nume, de date şi de informaţii legate de starea civilă. Mai mult, genealogiile nu au "efect retroactiv", pentru că descoperirea ulterioară, de către cercetător, a înrudirii dintre două sau mai multe personaje sau familii nu are nici o relevanţă, în măsura în care personajele respective nu au avut cunoştinţă în timpul vieţii de respectivele înrudiri şi acestea nu au produs efecte în societate asupra imaginii de sine şi a raporturilor cu ceilalţi. Când mă lansez în excursuri genealogice prea temerare aud destul de des o întrebare: "Până unde se întinde înrudirea?". Răspunsul meu este: "Până acolo unde ea este cunoscută!" (şi, aş adăuga, recunoscută).

Este sigur că Radu Anton Roman nu avea ştiinţă de înrudirile prin alianţă pe care le-a avut, pentru scurtă vreme, printr-una dintre soţiile sale. Răsfoirea zăftoaselor (suculentelor) volume tipărite de Jurnalul Naţional mi-a prilejuit nu numai întâlnirea cu un formidabil antropolog culinar şi gurmand într-ale trăitului, ci şi regăsirea unui personaj care apărea în povestirile mătuşilor şi care figurează în arborii genealogici ai propriei mele familii. Fără să-l fi întâlnit vreodată, Radu Anton Roman făcea parte din mitologia mea personală şi din mitologia unei familii cu care, la rândul lui, nu se intersectase niciodată. Această constatare, împreună cu lectura unor fragmente care vorbesc despre pasiunea lui Radu Anton Roman pentru genealogii (fie ele verificabile sau mitologice, dacă ne gândim la descendenţa sa din prinţi tătari) m-au împins către punerea în scenă a unui festin genealogic care cred că i-ar fi satisfăcut atât curiozitatea insaţiabilă, cât şi suculentul umor patriarhal.

Prin 1975-'77, Radu Anton Roman a fost căsătorit cu Sanda Ioan (actualmente Tenner), fiica doctoriţei Virginia Ioan (autoare a multor lucrări ştiinţifice şi preşedinte-fondator al Asociaţiei Medicilor Pensionari) şi a lui Sandu Ioan (ambasador în Mongolia la începutul anilor '70 ai secolului trecut; iată cum ne întâlnim deja cu tărâmul din care proveneau strămoşii mitologici ai lui Radu Anton Roman). Urmaşă a unui grec din Galaţi şi nepoată a bogatului negustor Ion Hagi-Ştefănescu, mama Virginiei Ioan, Dumitra Ştefănescu măritată Solomon, a avut o soră, Ioana, măritată Neniţescu (fiul ei, Romulus Neniţescu, a fost condamnat la 18 ani de închisoare politică în timpul comuniştilor) şi o alta, Maria-Ana, măritată cu Dumitrache (Démétre) Bărbulescu (1885-1933), proprietarul uzinelor metalurgice omonime din Galaţi, "arbitru al eleganţei" în Galaţiul interbelic şi om politic liberal care luptase ca dorobanţ în cel de-al doilea război balcanic.

Dumitrache Bărbulescu era născut la Poiana - Ialomiţa (sat vechi moşnenesc, atestat documentar în timpul domniei lui Mihai Viteazul, unde a fost ridicat, la mijlocul secolului al XVIII-lea, cel mai important monument istoric din actualul judeţ Ialomiţa, o biserică din lemn şi care a avut una dintre cele mai vechi şcoli rurale din Ţara Românească, atestată la 1775) şi făcea parte dintr-unul dintre vechile neamuri de moşneni ialomiţeni din Poiana, care a dat peste o duzină de învăţători în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Dumitrache era urmaşul unui Barbu Bărbulescu, care trăise 110 ani, şi fiul unui Stan Bărbulescu, vânător iscusit (şi norocos!) care împuşcase o pasăre la frageda vârstă de 5 ani şi primise porecla de "Puşcaşul".

Printre fraţii lui Dumitrache Bărbulescu îi regăsim pe Ştefan Bărbulescu (socrul actorului Puiu Călinescu), Costache Bărbulescu (proprietarul atelierului de straie bisericeşti de la Patriarhia Română, apropiat al Patriarhilor Miron Cristea şi Nicodim, luptător în primul război mondial) şi Niculae Stănescu (1875-1942; comandant de tun în cadrul primului regiment românesc de artilerie antiaeriană în timpul primului război mondial, pe frontul din Moldova), care a avut mai mulţi copii, dintre care îi amintesc pe Nicolae Stănescu (1911-1978; economist, ofiţer de contrainformaţii pe Frontul de Est în cel de-al doilea război mondial, deţinut politic între 1952 şi 1956, căsătorit cu mătuşa poetei Gabriela Melinescu) şi pe Mircea Stănescu, bunicul meu matern (1923-2000; ofiţer de artilerie antiaeriană în timpul celui de-al doilea război mondial şi inginer energetician, căsătorit cu Alexandrina Costache, fiica lui Nicolae Costache, care luptase în primul război mondial şi fusese luat prizonier de bulgari la Turtucaia).

Tot din neamul Bărbuleştilor ialomiţeni au mai făcut parte actorul Constantin Bărbulescu de la Teatrul Naţional din Bucureşti (celebru pentru roluri precum Tipătescu din "O scrisoare pierdută", Al. I. Cuza sau Macbeth; unchiul actriţei Rodica Popescu-Bitănescu şi socrul dirijorului Ilarion Ionescu-Galaţi) şi Constantin M. Vasilescu-Doru (1905-1993), absolvent al şcolii de conductori-arhitecţi din Bucureşti, marinar de punte care a făcut de două ori ocolul Pământului cu vasul comercial "Bucegi" (1924), aviator cu brevet obţinut la şcoala de pilotaj de la Tecuci, inspector financiar între 1927 şi 1931, inventator, horticultor.

C. M. Vasilescu-Doru s-a căsătorit cu Rosa von Kraus şi a ridicat, începând cu 1934, la Codlea, pe terenul primei unităţi horticole a tatălui Rosei, întreprinderile Horticole "C. M. Vasilescu-Doru", unele dintre cele mai moderne sere din Europa Centrală şi de Est, devenind Furnizorul Casei Regale a României (Regina-Mamă Elena şi Principesa Ileana a României au vizitat serele de la Codlea şi au semnat în Cartea de Aur ţinută de familia Vasilescu, alături de personalităţi ca G. Ionescu-Şişeşti, Tr. Săvulescu, Radu R. Rosetti, Mitropolitul Nicolae al Ardealului, Octavian Goga). Specialitatea lui erau garoafele şi freziile. Vasilescu-Doru a brevetat mai multe invenţii, printre care serele rulante şi diverse tipuri de cazane pentru încălzirea serelor şi a fost preşedinte de onoare al Societăţii Române de Horticultură.

Serele i-au fost confiscate de comunişti în 1953. C. M. Vasilescu-Doru şi Rosa von Kraus au avut doi copii: Venera Vasilescu (n. 1932; campioană europeană şi naţională la ciclism şi motociclism, deţinătoare a unui record mondial la ciclism viteză în 1953) şi Harry Vasilescu (n. 1934; absolvent al şcolii Regale de Horticultură de la Curtea de Argeş şi al Facultăţii de Horticultură din Bucureşti, proprietar de sere la Otopeni).

Aşa ajungem la invitaţii germani ai banchetului nostru genealogic. Tatăl Rosei, Thomas von Kraus (1866-1930), Furnizor al Casei Imperiale de la Viena, pe timpul domniei împăratului Franz Joseph I al Austro-Ungariei, era descendentul unui alt Thomas von Kraus, ofiţer născut în 1663 la Făgăraş (acelaşi Făgăraş unde avea să se nască peste aproape trei secole Radu Anton Roman!) şi înnobilat la 9 iunie 1702 de împăratul Leopold I al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană, pentru fapte de vitejie.

Dar să ne întoarcem în Moldova: fiica lui Dumitrache Bărbulescu, Maria (verişoară primară, din partea mamei, cu soacra lui Radu Anton Roman), economistă, s-a măritat cu Constantin (Dinu) Străjescu (1919-1996; ofiţer de cavalerie care a luptat în cel de-al doilea război mondial, ajungând până la Stalingrad, dar şi până la Berlin). De la tanti Miţa Străjescu (verişoară primară şi cu bunicul meu matern, de data aceasta prin tatăl ei) am aflat de înrudirea cu Radu Anton Roman, pe lângă multele istorii despre familia unchiului Dinu: acesta era nepotul lui Paul Străjescu (1848-1887; magistrat, primar al oraşului Roman, deputat din partea PNL) şi strănepotul Eugeniei Mavrogheni, care era sora lui Petre Mavrogheni (1818-1887; candidat la Domnia Moldovei în 1859, fruntaş conservator, finanţist de marcă, deputat şi senator, membru fondator al Jockey-Club-ului din Bucureşti, ministru de Finanţe şi al Afacerilor Străine sub Carol I, ministru plenipotenţiar al României la Roma, Constantinopol şi Viena; a avut un rol esenţial în dezrobirea ţiganilor particulari din Moldova, înainte de Unirea Principatelor, în realizarea reformei monetare sub Carol I şi, ca ministru plenipotenţiar pe lângă Poarta Otomană, în recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române de către Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol; prin mama lui, Roxana Sturdza, dar şi prin soţia lui, Olga Catargiu, se înrudea cu dinastia Obrenovici a Serbiei).

Fratele bunicului patern al Eugeniei Mavrogheni a fost Nicolae-Vodă Mavrogheni (1738-1790), domnitorul Ţării Româneşti (1786-1790), decapitat de otomani, evocat în "Cronica mavroghenească" a pitarului Hristache (din secolul al XIX-lea) şi care a rămas în legendă graţie calităţilor sale militare şi prin ctitoriile bucureştene (Biserica Mavrogheni), dar şi prin excentricităţile sale care i-au adus caracterizarea de "poznă a firii" (circula prin Bucureşti cu un atelaj de cerbi cu coarne aurite, şi-a ridicat calul la rang de clucer etc.). Dinu Străjescu ne aduce şi alte rude la ospăţ: Ioan Dimitrie Străjescu (ispravnic de Hotin între 1822 şi 1825, sub administraţie ţaristă), Ioan Străjescu (membru fondator al Academiei Române în 1866), avocatul Străjescu din Fălticeni (căsătorit cu Eliza, sora scriitorului Alexandru Vlahuţă), familiile Hasdeu, Rosetti, Kuharsky, Balaiş, Codrescu, Panopol, Alexandrescu-Urechia, academicianul Constantin C. (Tantinel) Iliescu, fondatorul ASCAR.

Conform informaţiilor furnizate de Dl Mihai Dim. Sturdza, genealogistul care şi-a asumat munca titanică a realizării unei enciclopedii complete a familiilor boiereşti din Moldova şi Ţara Românească, familia Străjescu se înrudeşte, prin ramura Onul (Onou) a familiei, stabilită în Basarabia, cu mai multe familii din cea mai înaltă aristocraţie rusă, printre care Principii Trubeţkoy, Principii Şahovskoy, familia Golovin. De aici până la Tolstoi (strănepotul prinţului Dimitri Trubeţkoy) nu mai avem drum lung... şi, cu puţin curaj, l-am putea invita şi pe el la festinul nostru. Cam aşa ar arăta un joc genealogic care să ne conducă de la Lev Nicolaevici Tolstoi la Radu Anton Roman: stră-strănepotul fratelui străbunicului lui Lev Nicolaevici Tolstoi a fost soţul stră-strănepoatei vărului primar al stră-stră-străbunicului soţului verişoarei primare a mamei soţiei (vremelnice) a lui Radu Anton Roman.

Dacă aţi ameţit de tot, fiţi pe pace: nu licoarea zeilor e de vină, ci vârtejul înrudirilor prin alianţă. Încheindu-mi rolul de maestru de ceremonii genealogice, nu pot decât să mă întreb ce meniu le va recomanda Radu Anton Roman mesenilor noştri, moşneni ialomiţeni, boieri moldoveni, negustori greci, prinţi fanarioţi, nobili saşi şi aristocraţi ruşi, la festinul pe care-l vor pune la cale Dincolo, acum că se ştiu rude: cu siguranţă, nu doar nectar şi ambrozie...