x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Gustare cu "zbenguială"

Gustare cu "zbenguială"

de Carmen Dragan    |    01 Iun 2010   •   00:00

Nimeni nu poate rezista dulciurilor şi jucăriilor, mai ales dacă este 1 iunie. Cireşe puse ştrengăreşte la urechi, acadele colorate pentru puţinele clipe de răgaz sau bomboane, atât de multe bomboane, cât să nu se termine niciodată. Şi pentru că tot am adus vorba despre dulciuri, ştiţi care este visul unui copil de grădiniţă? Să fie vânzător într-un magazin cu dulciuri. În inocenţa lui este convins că o dată ajuns acolo, în spatele tejghelei, i se va deschide porţile raiului... dulce. Ceea ce părinţii îi refuză acum pe nedrept, va deveni chiar obligaţie de serviciu.

În aşteptarea acestor clipe fericite, cel mai atrăgător lucru pentru ei rămâne totuşi combinaţia între ceva bun şi o jucărie. Un produs minune pe care, în acelaşi timp, să-l mănânci şi să te joci. Au fost mai întâi ouăle cu surprize, interesante ce-i drept, dar ciocolata se termina extrem de repede. În vogă sunt acum pufuleţii... cu surprize năstruşnice. Pot reprezenta gustarea potrivită de după amiază, atunci când, în sfârşit, toboganul sau leagănul sunt lăsate să se odihnească, iar mânuţele ce nu mai par deloc neîndemânatice, desfac cu înfrigurare punga de pufuleţi. Gusto. Mai întâi sunt pufuleţii gustoşi, ce nu au printre ingrediente aditivi sau coloranţi alimentari, dar au suficientă energie cât să-i ajungă copilului pentru alte câteva ore de zbenguială.

Jucăria ascunsă înăuntru, este însă o ispită mult prea mare pentru un copil. O maşinuţă de curse, animăluţe cu arc, ce o iau nebuneşte la goană deschizând şi închizând botul, în timp ce în spate li se zăreşte mecanismul de funcţionare (o lecţie de tehnică pentru cei care se vor înverşuna totuşi să dezmembreze jucăria pentru a vedea ce o pune în mişcare), tancuri, avioane şi elicoptere. Pentru fetiţe, cutii în formă de inimoare în care se află mărgeluţe şi clame de păr sau ceasuri şi inele, ori poate vor descoperi păpuşi îmbrăcate pentru petrecere sau o ieşire în parc. Nu sunt lăsate deoparte nici jucăriile ce îi iniţiază pe copii în descifrarea limbii engleze (căsuţe ca pentru păpuşi, cu ferestre ce se deshid dezvăluind câte un cuvânt şi o imagine nouă), mini jocurile de şah sau rummy. Pentru copiii inteligenţi, care nu se dau uşor bătuţi, există jocuri logice, ce le vor pune mintea la treabă, astfel încât părinţii vor avea şi ei o clipă de răgaz pentru a desface şi ei, la rândul lor, o pungă de pufuleţi. Jucăria va fi însă donată în scopuri nobile celor mai minunaţi copii.

Preţul gustării cu "zbenguială" se află între 2 şi 3 lei, poate prea puţin pentru zâmbetul mare care se va întipări pe faţa copilului dumneavoastră. Vara aceasta, toată lumea trebuie să se joace!

×
Subiecte în articol: gastronomie