Dulciuri cu aromă de scorţişoară şi vanilie, tăvălite prin zahăr sau plămădite în cuptorul primitor... Parfum de bucătării liniştite, aţipite sub căciulile de zăpadă. Început de iarnă...
Pentru copii, o dată cu iarna vin şi cele mai mari bucurii. Zăpadă cu nemiluita, dacă dă Domnul, dulciuri ascunse în ghete mult trudite, poate pe alocuri şi o nuieluşă pentru cei mai năzdrăvani. Iar din bucătăriile gospodăriilor mai noi sau mai vechi se răspândeşte un uşor parfum de scorţişoară şi de vanilie, de copturi fragede îngrămădite în cuptoarele încinse, pentru a ostoi pofta atâtor copii care freamătă de nerăbdare să vadă cum i-a răsplătit Sfântul Nicolae. Şi poate că bucatele nu sunt nicicând mai aromate ca în decembrie. De la tartele cu fructe tomnatice, bine pârguite şi puse la păstrare în cămări sau pe pervaze, până la fursecurile fragede cu nuci şi stafide, toate te îmbie să le descoperi, să le guşti şi să te răsfeţi.
Dulciuri de altădată
Înainte vreme se făceau turte coapte pe vatră şi unse cu unt sau miere. Se presăra o ploaie de miez de nucă sau cristale de zahăr şi se ofereau copiilor mai mici sau mai mari. Covrigeii umpluţi cu gem de prune, făcut în oală mare şi învârtit cu linguroiul de lemn, erau tăvăliţi prin zahăr pudră amestecat cu un praf de scorţişoară. Mere roşii ca focul, golite de seminţe, umplute cu o fărâmă de unt, zahăr, scorţişoară şi câteva stafide, lăsate în tavă în cuptor pentru ca să se înmoaie uşor şi să se îndulcească a iarnă. Fursecuri uşoare, în formă de brăduţi ninşi sau oameni de zapădă curajoşi, decoraţi cu zahăr şi strânşi la un loc în cutiuţe pentru a fi deschise pe furiş de cei mai pofticioşi.
Răsfăţ de azi
Astăzi a venit vremea dulciurilor bogate, cu ingrediente neobişnuite, care ispitesc şi uimesc în acelaşi timp. E vremea fulgilor de nucă de cocos, a ghimbirului, a marţipanului, a coacăzelor acrişoare sau a ciocolatei rafinate. Multe dintre reţete se pot pregăti uşor, fără a necesita cine ştie ce talente gastronomice mai mult sau mai puţin ascunse, iar ingredientele, nu mai sunt de mult "exotice". Spre exemplu, untul de arahide, unul dintre ingredientele fursecurilor delicioase cu alune trase în miere şi fulgi de cereale cu ciocolată. Un desert sănătos şi o "trataţie" potrivită pentru copii. Se folosesc doar două albuşuri, praf de copt stins cu zeamă de lămâie, un vârf de cuţit de sare, 100 g zahăr şi cam aceeaşi cantitate de unt de arahide, 400 g cereale crocante tăvălite prin ciocolată (deja reţeta sună interesant!) şi 75 g alune prăjite "pudrate" din abundenţă cu miere. Într-un vas adânc se mixează albuşurile, adăugându-se praful de copt stins şi sarea. Când a început să se întărească compoziţia se presară treptat zahărul şi se continuă mixarea până când spuma albă este atât de închegată încât s-ar putea face bezele. Se încorporează untul de arahide şi cerealele. Se aşază grămăjoare într-o tavă acoperită cu hârtie de copt, se presară bucăţele de alune şi se lasă în cuptor, la 150 de grade Celsius, nu mai mult de 10 minute. Important este să fie ţinute încă un sfert de oră, în căldura din ce în ce mai moale a cuptorului, înainte de a se aşeza în coşuleţe împletite din lemn.
Pentru copiii de-o şchioapă sau pentru cei mai mari, cu suflet jucăuş, dulciurile pot fi mereu cadouri care stârnesc amintiri dulci şi zâmbete molipsitoare.
Iarna a sosit într-o seară, cu paşi uşori de zăpadă. A fost suficient doar un fior pentru ca noi toţi să fim din nou copii.
Colţunaşi
Ingrediente: 200 g unt, 470 g făină, un pliculeţ praf de copt, o lingură cu oţet, 150 ml lapte, 150 g zahăr pudră, 250 g brânză de vaci, două ouă, 100 g zahăr, 50 ml smântână, o lămâie, sare.
Preparare: Untul se pune într-un bol împreună cu zahărul pudră şi sarea. Se mixează până devine ca o cremă, se toarnă laptele şi praful de copt stins cu oţet. Se pune peste făină şi se frământă. Se acoperă şi se lasă la rece 30 de minute. Se amestecă brânza de vaci cu zahărul tos, coaja rasă de lămâie, smântâna şi, pentru cei mai mari, o lingură cu o cafea de bună calitate. Se adaugă un ou şi un albuş şi se amestecă. Se întinde aluatul într-o foaie subţire, se decupează cercuri cu o cană, se pune compoziţie în mjlocul fiecărui cerculeţ şi se strânge aluatul la margini ca să nu se desfacă la copt. Se aşază pe o tavă tapetată cu hârtie de copt, se ung cu gălbenuş, se introduc în cuptorul încins şi se coc la foc potrivit 15-20 de minute.
Melcişori cu stafide
Ingrediente: 240 ml lapte dulce, 50 g unt, două ouă, 60 g zahăr tos, un sfert de linguriţă cu sare, 7 g drojdie uscată, 450 g făină, 50 g stafide, un borcan gem de coacăze roşii.
Preparare: Laptele dulce se încălzeşte, se adaugă drojdia uscată şi se dizolvă. Se amestecă bine cu sarea, un ou şi un albuş, zahărul tos şi untul topit răcit. Se amestecă bine cu un tel, se toarnă peste făina cernută, se adaugă stafidele şi se frământă până se obţine un aluat omogen. Se acoperă cu un şervet şi se lasă să crească la loc cald până îşi dublează volumul. Se întind foi subţiri de aluat, se taie fâşii mai late şi se pune în mijloc gem de coacăze, se udă marginile cu gălbenuş, se presează una peste alta ca să rezulte un rulou. Se dă formă de melc fiecărui rulou, se aşază pe o tavă tapetată cu hârtie de copt, se ung cu gălbenuş, se introduc în cuptorul încins şi se coc la foc potrivit 15-20 de minute.
Chec de ciocolată şi cocos
Ingrediente: 150 g unt, 150 g ciocolată neagră, 130 g zahăr tos, 100 g făină, 4 ouă, 60 g nucă de cocos, 150 ml lapte dulce, 100 g migdale, o jumătate de pliculeţ praf de copt, două pliculeţe zahăr vanilinat, unt pentru formă.
Preparare: Untul şi ciocolata tăiată bucăţi se pun la topit la bain-marie. Când a devenit lichidă ciocolata, se adaugă laptele dulce, zahărul tos, zahărul vanilinat şi praful de copt. Se presară nuca de cocos şi făina, migdalele tocate mărunt, se mixează ca să se încorporeze toate ingredientele, apoi se adaugă ouăle mixate separat. Se mixează două minute, se toarnă compoziţia într-o tavă de chec sau de cozonac unsă cu unt şi presărată cu făină şi se introduce în cuptorul încins. Se coace la foc potrivit circa 40 de minute, verificând cu o scobitoare dacă este gata.
Rulouri cu brânză şi mac
Ingrediente: 150 ml lapte dulce, 250 g făină, o linguriţă cu zahăr tos, o lingură cu ulei de măsline, un sfert de linguriţă cu sare, 40 g unt, 200 g brânză de vaci, 100 g brânză telemea, 10 g drojdie, 3 ouă, o lingură cu seminţe de mac, o legătură de pătrunjel.
Preparare: Drojdia se dizolvă în laptele călduţ, apoi se amestecă bine cu sarea, zahărul tos şi uleiul de măsline. Se toarnă peste făina cernută, se frământă până rezultă un luat potrivit de tare şi se lasă să crească până îşi dublează volumul. Brânza de vaci se omogenizează cu brânza telemea, pătrunjelul tocat, două ouă şi un albuş. Se întinde aluatul într-o foaie subţire, se unge cu crema de brânză şi se rulează. Se taie bucăţi potrivit de mari, se aşază într-o tavă unsă şi presărată cu făină şi se lasă să crească zece minute. Se ung cu gălbenuş, se presară mac şi se introduc în cuptorul încins unde se lasă 15-20 de minute sau până devin aurii.
(Reţete redactate de Alina-Ramona Anghel)
Citește pe Antena3.ro