Istorie - Tirbusonul este un prieten al chelnerului

Grecii pastrau vinul in amfore de lut, apoi au aparut butoaiele. Insa vinul nu putea fi maturat in aceste recipiente. Abia la sfarsitul secolului al XVII-lea, o data cu inventarea buteliilor de sticla, acest lucru a fost posibil.

Pe langa sticla, dopul de pluta joaca si el un rol important in pastrarea celei mai apreciate licori din lume. De la inventarea dopului si pana la fabricarea tirbusonului nu este decat un singur pas. Pana a se folosi dopul de pluta pentru sticlele cu vin, acestea erau utilizate la astuparea sticlelor cu bere, a recipientelor cu medicamente, cosmetice sau cu unele preparate alimentare. Multe dintre acestea cereau tirbusoane minuscule. Denumirea de "tirbuson" vine din franceza si inseamna "care trage dopul".

ISTORIE. Nu se stie cine a inventat tirbusonul. La inceput, acest accesoriu din bucatarie era fabricat de armurier sau de potcovar. Pe atunci, tirbusonul se asemana foarte mult cu un un instrument care scotea gloantele blocate in arma si curata muschetele. Sfarsitul secolului al XVII-lea, in Anglia, a reprezentat o perioada a inventiilor patentate. De aceea si primul tirbuson a fost inregistrat in acea perioada. Primul care a patentat tirbusonul fiind Samuel Henshall, in 1795.

INVENTII. Tirbusonul cu un singur levier a fost inventat de catre neamtul Carl Wienke, in anul 1882. Pentru ca acest nou instrument era mai usor de manipulat, a fost supranumit "prietenul chelnerului". Sase ani mai tarziu, un englez a fabricat primul tirbuson dublu aripat. Peste putin timp, americanul Edwin Walker a realizat un nou model pe care puteau fi inscriptionate mesaje publicitare. Acest tirbuson a fost numit "Clopotelul lui Walker", pentru ca locul in care se oprea dopul era de forma unui clopotel. Pe acesta din urma oamenii de afaceri inscriptionau reclame.

La inceputul secolului al XX-lea erau deja inregistrate peste 300 de modele patentate de tirbusoane. In prezent exista tirbusoane din aur, bronz, argint si chiar din fildes.

DOPUL DE PLUTA

De obicei, pluta pentru dopuri este extrasa din stejari care au peste 25 de ani. In timpul degustarilor, se obisnuieste ca dopul sticlei proaspat desfacute sa fie mirosit. Astfel, cunoscatorii pot determina eventualele defecte ale vinului. De aceea, pluta in sine nu trebuie sa aiba miros propriu, pentru a imprumuta aroma vinului. Dopul de pluta nu lasa sa intre aer in sticla. De aceea vinul pus la maturat este astupat in mod obligatoriu cu dopuri din stejar. Insa, pentru mai multa siguranta, gura sticlei este si ceruita. Odata pusa la maturat, sticla plina cu vin este asezata oblic. In acest mod dopul de pluta este umezit. Daca dopul se usuca, in recipient patrunde aer si vinul se oxideaza. Primii care au pus dop sticlelor cu vin au foat englezii. Dopurile se fabricau din scoarta unui soi special de stejar.