GURMANDUL IN BUCATE
Imi aduc aminte cu multa placere de momentele petrecute in capitala Burgundiei, la Dijon, alaturi de studenti proveniti din mai toate tarile europene. Am reusit atunci sa patrund cate putin in spiritul fiecarui neam si sa imi dau seama de adevarul ascuns in spatele prejudecatilor referitoare la fiecare popor in parte.
Cu ocazia unei petreceri organizate de spanioli, s-a hotarat ca fiecare popor sa-si reprezinte natia cu cate un preparat culinar specific tarii din care provine. Noi, romanii, am adus, spre deliciul tuturor, o farfurie mare plina cu sarmalute cu mamagulita, spaniolii ne-au incantat cu salate mediteraneene, polonezii au adus o supa cu oua foarte buna si, bineinteles, votca. Italienii insa i-au impresionat pe toti cu celebrele lor paste, preparate cu sosuri in cele trei culori ale drapelului italian. Nu era prima data cand italienii ne ofereau putin din traditia lor, pentru ca in fiecare seara, fara nici o exceptie, bucataria de la etajul al doilea al caminului in care locuiam era plina de italieni care pregateau paste. Imi placea atat de mult felul lor de a fi, incat uneori mergeam acolo doar pentru a ma regasi in compania unor oameni atat de uniti si plini de viata. Mancau impreuna in fiecare seara, iar dupa-amiaza ii gaseai tot impreuna prin restaurantele italienesti din zona. Ii primeau bucurosi pe toti cei care voiau sa guste macaroanele lor cu branza sau gustoasele spaghete cu sos bolognaise.
BUNA-DISPOZITIE. Intr-o dupa-amiaza de week-end am petrecut in bucatarie cateva ore alaturi de prietenii mei italieni, la etajul doi, acolo unde nu erau mai mult de doua scaune, dar unde se adunau de fiecare data pe putin cate douazeci de oameni. Ne gaseam locuri pe jos si buna-dispozitie era la ea acasa, mai ales dupa cateva inghitituri de limoncello, adus chiar din Italia. Fierbeau pastele intr-o oala mare, trecuta pe inventarul caminului. Mie imi placeau cel mai mult pastele in forma de papion, pe care prietenii nostri le preparau cu un delicios sos cu carne si legume, sos ce ramanea printre pliurile pastelor. Nu pierdeam niciodata ocazia de a manca si pastele lor in forma de cochilie, umplute cu un sos lejer si foarte rafinat.
PETRECERE. Zilele de nastere si le sarbatoreau de asemenea impreuna si ii invitau la petrecere pe toti cei pe care ii cunosteau. Nu aveam voie, acolo unde locuiam, sa facem zgomot daca era trecut de ora zece seara. Dar caminul avea in dotare si o sala de petreceri, undeva la subsol, unde distractiile erau permise pana dimineata. Aniversarile italienilor erau momentele cand mancam cu toata pofta lasagna, preparata din foi de paste lungi si rectangulare, garnisite cu carne sau cu peste si cu sos de branza. Era imposibil ca savoarea unei lasagna sa nu te insoteasca mult timp dupa ce o gustai.
Plecam de la petrecere cu gandul la urmatoarea zi de nastere a vreunui italian. Romani, italieni, spanioli, portughezi, nemti, austrieci, polonezi, ucraineni... vorbeam ore intregi despre specificurile tarilor din care proveneam, dar fervoarea cu care isi descriau italienii obiceiurile nu am mai observat-o la nici un alt popor. Spuneau de fiecare data istoria pastelor de parca ar fi spus-o pentru prima data si nu incetau sa enumere sutele de feluri de sosuri care insoteau, de asemenea, nenumaratele tipuri de paste italiene.
ISTORIA PASTELOR
| |
|
Citește pe Antena3.ro
SORTIMENTE
|
Este aproape imposibil sa denumesti intr-o maniera exacta diferitele sortimente de paste uscate, fabricate industrial sau in mod artizanal. In Italia exista in jur de 300 de tipuri de paste, dintre care cele mai cunoscute sunt: lasagna, tagliatelle, macaroane, spaghete, cele in forma de cochilie, de papion, de par de inger si multe altele. Fiecarui fel de paste i se potriveste un anumit tip de sos. Sosurile pentru paste sunt de asemenea foarte variate in Italia, ingredientele cel mai des folosite in compozitia acestora fiind: rosiile, usturoiul, busuiocul sau smantana.
|
RETETE GEMENE
| ||
|