x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar "Lantul" gurmand

"Lantul" gurmand

de Veronica Guzun    |    07 Feb 2006   •   00:00
"Lantul" gurmand

"Lantul Rotisorilor" este cea mai mare si cea mai veche asociatie gastronomica din lume. Ea are membri in peste 80 de tari ale lumii.

Filosofia organizatiei nu a atras doar bucatari, dar si personalitati din lumea politica, culturala si economica. Regula pe care se bazeaza asociatia "La chaine des Rotisseurs" (Lantul Rotisorilor) este aranjarea si servirea mesei cu bun-gust si indemanare. In prezent, asociatia are doua categorii de membri: profesionisti (directori de restaurante sau de hoteluri, bucatari) si amatori.

ISTORIE. Denumirea fratiei vine de la "Asociatia breslei Rotisorilor", fondata in 1248, sub patronajul regelui Frantei Louis al IX-lea, numit si Lous cel Sfant. Regele, un gurmand cu renume, a decis sa fondeze o asociatie in care sa fie membri cei mai buni bucatari de la curtea regala. In timp, organizatia s-a extins, fiecare bucatar dorind sa aiba insigna care sa certifice ca face parte din breasla. Ca sa devii posesorul unei asemenea distinctii, trebuia sa stii sa prepari conform tuturor regulilor carne de gasca la foc deschis, rotisarea fiind cea mai veche, cea mai sanatoasa si cea mai populara metoda de preparare a carnii. In 1789, cand a avut loc Revolutia Franceza, aceasta organizatie si-a intrerupt activitatea. In 1950, cinci francezi, care au vrut sa dea un suflu nou gastronomiei franceze, au reinfiintat asociatia sub denumirea de "Lantul Rotisorilor".

ACTIVITATI. Membrii asociatiei organizeaza anual diferite evenimente. Cel mai preferat dintre acestea este "Turul gastronomic", in care membrii lantului viziteaza unele regiuni, incercand sa descopere gastronomia acestora. In septembrie, are loc Concursul International al Tinerilor Comis Rotisori. La acest concurs participa bucatari care nu au depasit varsta de 27 de ani si care au iesit invingatori in concursurile organizate la nivel local, regional si national. Pe langa evenimentele internationale, au loc si sarbatori la nivel national. De exemplu, in Marea Britanie membrii "Lantului" organizeaza Premiile Curry, in care sunt premiate cele mai bune restaurante cu specific indian din Regatul Unit. Lunar, au loc degustari de vinuri si mese oficiale la care participa cei inscrisi in "Fratie". Pentru a deveni membrii al "Lantului", trebuie sa primesti o invitatie de la o persoana care face deja parte din organizatie. Sediul central al "Lantului Rotisorilor" este la Paris.

Deocamdata, tara noastra nu se numara printre cele 80 de state membre. Insa exista multi romani din strainatate care fac parte din "Lant". Unul dintre acestia este Nick Miller, care in prezent locuieste in Elvetia si isi doreste sa deschida o reprezentanta a "Lantului" si la noi in tara.

×
Subiecte în articol: gastronomie