Mihai şi copiii

După Sărbătorile de iarnă, întotdeauna se aşterne o linişte ciudată. Totul reintră în făgaşul normal. Treburile pe lângă casă se cer făcute făr&

După Sărbătorile de iarnă, întotdeauna se aşterne o linişte ciudată. Totul reintră în făgaşul normal. Treburile pe lângă casă se cer făcute fără amânare. Aşa că bunica tot timpul are ceva de făcut. Ieşind în curte, zări la poartă pe Mihai, miliţianul care se pregătea s-o strige. Bunica îi făcu semn să intre şi-l întrebă ce vrea. Mihai se codi şi, ruşinat de îndrăzneală, îi spuse că ar vrea ca să-l înveţe şi pe el cum se fac chiftele din cartofi. Da ce-ţi veni, măi omule? Maria nu ştie? întrebă bunica. Poate că ştie, numai că e de serviciu şi copiii mei vor să le fac ceva dulce. Eu ştiu să fac mâncare, da ceva dulce nu prea... Şi m-am gândit că din ce avem numai chiftele din cartofi pot să le fac, mai zise el stânjenit. Şi la ce ai să le faci?, îl mai întrebă bunica. Păi, la lampă. Abia pe 15 luna asta primim butelia. Aragaz ne-am cumpărat, dar butelie încă n-avem, mai zise el. Bine! îi zise bunica, să aduci cartofii şi să vii să-ţi arăt cum se face. Degrabă, că acuşi se întunecă! îl zori ea.

 

 

Bucurie

Mihai mai că ar fi zburat de fericire. Intră în casă şi le spuse copiilor că vor mânca chiftelele mult dorite. De bucurie, toţi şapte începură să strige şi să sară în sus. Anton, Miron şi Eduard se înghesuiră să aşeze cartofii într-un lighenaş, apoi .şi puseră cizmuliţele cele noi, ca să meargă cu el la Bunica, vecina care-i ajuta de fiecare dată. Se înşirară în spatele lui Mihai, pe poteca de zăpadă, după ce l-au lăsat pe Ion să aibe grijă de cei mici. Mihai, cu lighenaşul în braţe, intră pe poartă ca un gânsac cu bobocii după el. Bunica i-a primit pe toţi în bucătărie şi le-a poruncit să se urce pe patul primitor. Anton a cerut voie să se reazeme de perna albă ca o coală, ce stătea făloasă sprijinită de peretele acoperit cu un covor din lână cu trandafiri mari, roşii şi albi. Bunica îi încuviinţă. Cu ajutorul lui Mihai începu a curăţa cartofii. Nu mai rămăseseră din ei decât câţiva, pentru că mulţi erau stricaţi, aşa că se duse în beci şi aduse un lighean plin cu cartofi. O parte îi curăţară şi îi puseră la fiert. Mihai spălă lighenaşul şi-l duse pe hol. În timpul ăsta, Anton şi Eduard adormiră copleşiţi de căldură şi moliciunea pernelor. Miron abia se mai ţinea şi el. Atunci, bunica .i zise: Dragă, adu-i şi pe ăia mici, că durează ceva până dăm totul gata! Miron sări din pat şi plecă glonţ să-şi aducă fraţii rămaşi acasă. Mihai nu găsi cuvinte să-i mulţumească femeii pentru că îi luase o piatră de pe inimă.

Abia spălă cartofii şi îi puse bunica într-un oloi mare la fiert, pe aragaz, că Miron îşi făcu apariţia purtînd în braţe pe Aaron, urmat .ndeaproape de George, Eremia şi Ion. Cuminţi, se descălţară, .ncă de c.nd păşiră .n holul rece, de cizmuliţele noi, şi intrară fără nici un sunet. Bunica .i dezbrăcă pe princhindei şi-i .ndesă pe pat, apoi le porunci să se rezeme toţi şi să fie cuminţi p.nă ce minunatele chiftele vor fi gata. Mihai se foia pe scaunul său m.ndru de copiii lui.

 

 

Amintirile triste

Bunica îl studia pe sub sprâncene şi parcă-i creştea sufletul când vedea câtă dragoste avea pentru copii acest om. Făcuse bine că se căsătorise cu Maria. Ea tot n-avea pe nimeni şi copiilor le trebuia un tată. Mihai era şi el singur, după ce-l lăsase nevasta pentru că era steril. Nici unul dintre fraţii lui nu avea copii. Acum, Mihai, prin căsătoria cu Maria, căpătase şapte, nu unul! Şapte băieţi! Şeful lui, sectoristul Andreica, rămăsese perplex când a fost invitat să-i fie naş, pentru că se însoară cu Maria. A fost o petrecere pe cinste. Au venit fraţii lui şi toţi vecinii au participat cu bucurie la nuntă. Maria e fericită alături de bărbatul bun pe care i l-a dat Dumnezeu după atâtea necazuri. Dar gata cu amintirile! Bunica privea cu drag copiii care dormeau aliniaţi unul lângă altul, uşor transpiraţi, răpuşi de căldură, visând acum vise frumoase de copil. Cel mic îşi sugea încă degetul şi ţocănea uşurel.

Se apucă de curăţat morcovii pe care-i adusese o dată cu grămada de cartofi. Îi dădu pe răzătoare şi îi puse la înăbuşit, cu ceva ulei şi un strop de apă.

Cartofii s-au fiert, îi spuse Mihai în şoaptă. Pot să-i duc afară să-i scurg?

Bunica încuviinţă şi rândui cartofii rămaşi, ba şi câţiva morcovi, într-o sacoşă.  Îi zise apoi să lase cartofii fierbinţi în hol, să se răcească.

Mihai se .ntoarse rebegit de frig şi se grăbi să amestece în cratiţa cu morcov.

Îndrăzni s-o întrebe ce face cu atâta morcov şi bunica îl lămuri că pentru chiftelele de cartofi soteul de morcovi este cel mai bun, pentru că are vitamine. Mihai nu mai ştia cum să-i mulţumească femeii. Curând, cartofii se răciră şi bunica, ajutată de Mihai, îi dădu prin maşina de tocat, apoi făcu minunatele chiftele pe care le prăji şi pe care le puse în lighenaşul în care adusese Mihai cartofii, umplându- l cu moţ.  Într-un castron mai mare puse minunea de sote, mirosind a rom. Gata, treaba era făcută, iar copiii nici vorbă să se scoale! Mihai .şi luă iniman dinţi şi-l trezi pe Anton, apoi pe Miron, apoi pe ceilalţi, mai puţin pe Aaron care dormea dus. Copiii, încă ameţiţi de somn şi de căldură, se îmbrăcau repede, febril, aşa cum făceau când trebuia să fugă din calea tatălui lor.

 

 

Încolonaţi spre casă

Mihai îi domoli şi-i cercetă pe rând de cum s-au îmbrăcat. Copiii calmaţi au ieşit în hol, dar nu-şi găseau cizmuliţele! Bunica râse şi îi întoarse în bucătărie, unde, sub soba de tablă care dădea atâta căldură se aflau rânduite una lângă alta şapte perechi de cizmuliţe şi o pereche de troci, adică papuci de curte, întocmiţi dintr-o pereche de pantofi vechi cărora li se calcă ştaiful. Copiii se încălţară. Mihai îşi încălţă trocii, luă pe Aaron care încă mai dormea şi ligheanul cu chiftele, Anton luă sacoşa cu cartofi pe care i-o dădu bunica, Eduard luă castronul cu sote, iar Miron luă cizmuliţ ele lui Aaron şi îi împinse de la spate pe Ion, George şi Eremia. Cu Mihai în frunte părăsiră curtea în tăcere, de parcă nu ar fi fost o liotă de copii, unul după altul, pe aleea din zăpadă. Bunica, năduşită, dar fericită, aranjă pernele, le pufui la loc şi puse pe un platou chiftelele oprite şi pentru noi, cu porţia de sote. Se aşeză, ca de obicei, pe pat, cu mâinile în poală şi cu gândul dus.