Ocimum basilicum

Originar din Asia tropicală se pare că busuiocul a ajuns în Europa cu un secol înainte de Hristos. Numele ştiinţific "ocimum basilicum" provine din grecescul "basilikos", care înseamnă rege. Busuiocul este o plantă anuală ce poate atinge înăl­ţimea de aproximativ 50 de centimetri şi se pare că există 60 de soiuri diferite ce se pot deosebi prin miros, culoare, structura frunzelor şi, mai ales, prin aromă. Pentru condimentarea mâncărurilor se utilizează numai frunzele plantei, specialiştii recomandând să fie adăugat doar la final, deoarece în timpul fierberii el îşi pierde atât culoarea, cât şi aroma.

Legende
Despre busuioc se spune că în India era venerat ca fiind planta sfântă a zeului Vishnu, de aceea busuiocul era pus pe pieptul celor care mureau, pentru a fi protejaţi pe drumul spre Rai. Bucheţele de busuioc s-au descoperit în mormintele faraonilor egipteni. Creştinii consi­derau busuiocul o plantă sacră, deoarece spuneau că el a crescut pe locul unde Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena au descoperit Sfânta Cruce. O veche legendă românească spune că o fată frumoasă a murit, lăsând în urma ei un băiat neconsolat, Busuioc, tânăr care o iubise foarte mult. Se spune că la vremea aceea fusese o secetă foarte mare ce ofilise toate plantele. Busuioc, neconsolatul îndrăgostit, mergea zilnic la mor­mântul iubitei şi vărsa lacrimi amare. Pe mormântul fetei a răsărit o floare care fiind udată de lacrimile băiatului, a crescut şi a căpătat un miros foarte frumos. De atunci planta se numeşte Busuioc, după numele tânărului îndrăgostit. Busuiocul este strâns legat de tradiţiile şi obiceiurile româneşti.