Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Toamna, orice boboc devine găscă şi, evident, o eroină gastronomică. Un obicei barbar, folosit de crescătorii din Imperiul Roman, a făcut ca prin indopare şi imobilizare ficatul păsării să crească prin provocarea unei ciroze hipertrofice.
Toamna, orice boboc devine găscă şi, evident, o eroină gastronomică. Un obicei barbar, folosit de crescătorii din Imperiul Roman, a făcut ca prin indopare şi imobilizare ficatul păsării să crească prin provocarea unei ciroze hipertrofice. Procedeul a adus, cu timpul, celebritate unor localităţi precum Strasbourg, Toulouse, dar şi Arad, precum şi altor aşezări din Ardeal.
Istorii de demult
Să ne amintim insă că vechii egipteni adorau găsca in chip de divinitate. Iar romanii au celebrat-o drept salvatoare a Capitoliului. Cu toate acestea, după cum mărturisea Horaţiu, intămplarea nu i-a impiedicat pe gurmanzi să ingraşe mai departe găştele cu smochine coapte pentru a obţine, pe lăngă deliciosul ficat, şi o carne foarte fragedă.
La momente festive
Citește pe Antena3.ro
Â
In Evul Mediu, friptura de găscă era atăt de răspăndită, incăt hangiilor li se spunea⦠găscari. In secolul al XVI-lea, regina Elisabeta I a Angliei a primit vestea că flota britanică a distrus flota spaniolă, "Armada", tocmai in timp ce i se aducea la masă o găscă friptă, delicatesă pentru care corpolenta suverană avea o mare slăbiciune. De atunci, insularii au luat obiceiul să mănănce, in anumite zile festive, căte o găscă intreagă.
Reţeta lui Ali-Bab, preţuită de Păstorel
Iată şi o reţetă, pe care o cunoştea şi o preţuia Păstorel Teodoreanu şi pe care noi am regăsit-o in importantul tratat de gastronomie franceză "La gastronomie pratique" a lui Ali-Bab.
Aşadar: Se ia o găscă intre două vărste. Nici bătrănă, nici boboc, nici prea mareâ¦, să nu depăşească trei kilograme. Se aşază intr-o tavă la cuptor, se rumeneşte unsă cu unt sau in propria-i grăsime. Se toacă mărunt o jumătate de kilogram de ceapă, zece căţei de usturoi şi se pun peste pasăre o dată cu 300 g arpagic. După vreo
10-15 minute se stropeşte cu un litru de vin alb sec, se adaugă sare, piper, zece roşii tăiate felii şi un buchet de verdeţuri. Apoi, in această plăcută tovărăşie, se lasă la cuptor acoperită, la foc moderat, vreo două ceasuri. Apoi carnea e tocmai bună pentru a se desprinde de pe oase. Bucăţile de carne se aşază in alt vas, acoperit şi el la cald. După ce sosul scade, ingroşăndu-se, se indepărtează grăsimea care pluteşte la suprafaţă. Se scoate acum buchetul de verdeaţă şi se adaugă un pahar de vin aromat. Se mai asezonează de gust, apoi se toarnă peste bucăţile de găscă şi se servesc calde. Pentru ca masa să fie implinită şi farfuria să nu fie văduvă, trebuie ca la dreapta ei să-şi intre in rosturi un pahar. La o măncare bună se cere o băutură potrivită. Asta ne-a lăsat prin testament şi conul
Mihail Sadoveanu, cel care ştia ca nimeni altul să le preţuiască pe amăndouă. Un pahar de vin roşu, de data asta nu-i mai spunem nici neamul, nici locul. Cine nu se
imbujorează intr-o clipă auzind de Vănju Mare, Sămbureşti, Coteşti, Segarcea sau Urlaţiâ¦.!? Gătită cu dichis, găsca - inţelegătoare şi ea, sărmana - s-ar fi mulţumit şi cu un vin alb. Doar ştie şi ea că noi, romănii, nu de culori ne impiedicăm.
