x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Adriana Trandafir vine în platoul Chefi la cuțite. Începe ultima săptămână a degustărilor pe nevăzute

Adriana Trandafir vine în platoul Chefi la cuțite. Începe ultima săptămână a degustărilor pe nevăzute

26 Oct 2020   •   17:53
Adriana Trandafir vine în platoul Chefi la cuțite.  Începe ultima săptămână  a degustărilor pe nevăzute

Luni seara începe ultima săptămână a degustărilor pe nevăzute. Chefii mai au foarte puțin până își vor face echipele cu care pornesc în lupta pentru marele premiu din sezonul 8. Cele trei amulete rămase în joc vin și cu o maaaare surpriză. Farfuriile pe care le pregătesc vor fi jurizate chiar de ei. Cum va decurge tot acest proces, telespectatorii vor afla în această seară începând cu ora 20.30.

Șirul invitațiilor speciali continuă la Chefi la cuțite. Actrița Adriana Trandafir vine să pregătească o ciorbă de lobodă cu mămăligă, care să le amintească chefilor de copilărie. Cu vădite emoții, această mărturisește că participarea la emisiune este un lucru foarte serios pentru ea, și-a gândit atent preparatul și își dorește ca acesta să fie pe placul celor 3. Dacă va reuși sau nu să obțină mult râvnitul cuțit, telespectatorii vor descoperi în aceasta seară, de la 20.30, la Antena 1.

×