Survivor a trecut de jumătatea competiției și se apropie de momentul Unificării, însă până atunci, concurenții continuă să se bucure de fiecare zi petrecută în inima Dominicanei. Show-ul continuă diseară de la 20:30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.
După ce în urmă cu doar câteva zile, Ceanu a părăsit competiția, în urma unui Duel pierdut cu Bianca Giurcanu, ecourile se aud tot mai tare în tribul roșu. ”M-am trezit și nu mai era prietenul meu alături de mine”, va puncta Aris, competitorul care a fost cel mai dezamăgit de deciziile luate la Consiliul Tribal de colegii săi.
Cea care a câștigat lupta pentru rămânerea în show va fi la fel de afectată: ”m-am trezit gândindu-mă că Ceanu mănâncă, bea cafea, își face viața”. Aceasta va admite că Duelul nu a fost atât de dificil, deoarece fostul ei coleg a ales să o susțină pe ea: ”toată lumea știa că dacă ar fi fost cu Aris sau cu mine, nu ar fi dat totul. Așa că a plecat”.
Dacă Faimoșii vor resimți această stare de neliniște, Războinicii se vor bucura de reușita lor și de faptul că au câștigat Imunitatea după o lungă pauză. ”A fost dulce, pentru noi, Consiliul”, va recunoaște Ramona. Mult mai acid va fi Gigi: ”eram sigur că măștile vor cădea și din partea lor. Au încercat să pară fericiți, o familie unită”, va ține el să puncteze după cele observate în ultimele zile la adversari.
După cum va spune și Patrice, ”ești la Survivor, se poate întâmpla orice”, este clar că nu e timp de liniște și relaxare! Competiția merge înainte cu primul joc al etapei – cel pentru recompensă. Cine va fi mai motivat și va câștiga? Cine va începe săptămâna cu hrană și relaxare? Descoperim în doar câteva ore!
Nu ratați nicio ediție Survivor! Show-ul poate fi urmărit în fiecare vineri, de la 20:30, sâmbătă și duminică, de la 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.



