x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV În Săptămâna Mare, echipa Observator transmite în exclusivitate drumul patimilor lui Iisus

În Săptămâna Mare, echipa Observator transmite în exclusivitate drumul patimilor lui Iisus

27 Apr 2021   •   17:02
În Săptămâna Mare, echipa Observator transmite în exclusivitate drumul patimilor lui Iisus

În Săptămâna Mare, echipa Observator 19 transmite în exclusivitate din Ierusalim drumul patimilor care au schimbat lumea, în fiecare seară, la Antena 1. Mădălina Iacob și Gabriel Crișan vor urmări călătoria lui Iisus, de la intrarea în Ierusalim și până la răstignirea de pe dealul Golgota și învierea din Mormântul Sfânt.

            Într-un an greu, care aruncă incertitudine asupra desfășurării sărbătorilor Pascale în România, echipa Observator 19 este singura din țară care a reușit să ajungă la Ierusalim și va transmite în exclusivitate drumul patimilor lui Iisus. Astfel, Mădălina Iacob și Gabriel Crișan vor reconstitui călătoria lui Iisus și vor puncta de la faţa locului fiecare oprire, de la intrarea în Ierusalim, până la răstignirea de pe dealul Golgota şi învierea din Mormântul Sfânt. Momentele vor fi marcate în timpul zilei prin live-uri pe observatornews.ro și pagina de Facebook a Observator, iar seara, materialul integral poate fi urmărit în cadrul Observator 19, la Antena 1.

            Totodată, evenimentele istorice prezentate, care stau la baza sărbătorilor de astăzi, vor fi apoi privite dintr-o nouă perspectivă la Observator 19 cu Alessandra Stoicescu, cu ajutorul preotului Vasile Ioana, în fiecare seară, de luni până sâmbătă, de la ora 19.00. Părintele va încerca să își imagineze alături de Alessandra Stoicescu modul în care ar fi perceput generațiile de astăzi evenimentele care au avut loc în urmă cu 2.000 de ani. Cum ar fi fost dacă am fi trăit Săptămâna Patimilor în vremuri moderne? Ce amploare ar fi luat evenimentul transmis atunci pe cale orală, în timp, dacă ar fi avut loc astăzi, cu toate mijloacele de comunicare în masă la îndemână, inclusiv televiziune, Facebook, Instagram? Dar, mai ales, cu ce lecţii am rămas din Patimile lui Iisus?

 

×
Subiecte în articol: Alessandra Stoicescu Mădălina Iacob