x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV O nouă ediție Power Couple, lider detașat de audiență! Prima săptămână se încheie cu proba de cuplu, dar și cu momente decisive, la Antena 1: ”Avem un bonus de 2.000 de euro, iar cel mai slab cuplu este propus la eliminare”

O nouă ediție Power Couple, lider detașat de audiență! Prima săptămână se încheie cu proba de cuplu, dar și cu momente decisive, la Antena 1: ”Avem un bonus de 2.000 de euro, iar cel mai slab cuplu este propus la eliminare”

de Redacția Jurnalul    |    07 Ian 2026   •   14:30
O nouă ediție Power Couple, lider detașat de audiență! Prima săptămână se încheie cu proba de cuplu, dar și cu momente decisive, la Antena 1: ”Avem un bonus de 2.000 de euro, iar cel mai slab cuplu este propus la eliminare”
Sursa foto: Cea de-a doua ediție a fost urmărită cu sufletul la gură de către întreaga țara

Două zile s-au încheiat din formatul care le arată celor de acasă ce înseamnă puterea în cuplu și care subliniază câte frici pot fi depășite, atunci când ai încredere în omul de lângă tine: Power Couple!

Cel de-al treilea sezon a pornit cu provocări neașteptate, cu decizii surprinzătoare și cu rezultate pe care nimeni nu ar fi pariat. În această seară, de la 20:30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, se trage linie și două echipe ajung la votul care le va stabili viitorul în competiție.

După ce Marius Urzică și Cătălin Zmărăndescu și-au completat proba băieților, atenția s-a mutat asupra fetelor. Într-o provocare în premieră, într-un turneu extrem de complex în care lăzile de bere au devenit arme într-o luptă bazată pe echilibru și concentrare, una singură a putut ieși învingătoare.

În prima parte a probei, Cătălina a eliminat-o pe Dilinca, Simona pe Luiza, Maria pe Claudia și Sandra pe Adda. Astfel, cele patru și-au asigurat investiția făcută de parteneri și accesul în semifinlă. Acolo, lucrurile s-au schimbat, iar victorioase au ieșit Simona și Maria. Cele două au dus o luptă pe cinste în finală, iar soția campionului Marius Urzică a reușit să dubleze suma pe care cei doi o aveau în cont. Surpriza a apărut când Ariana, gladiatoarea în dezavantaj, a trebuit să ducă o luptă finală chiar cu Simona. Îndârjită, ea a reușit să se impună și să obțină banii investiți de Mitzuu.... 1 euro!

Cea de-a doua ediție a fost urmărită cu sufletul la gură de către întreaga țara, fiind lider detașat de audiență! Conform datelor oferite de Kantar Media, în intervalul 20:30 – 23:51, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, Antena 1 a înregistrat 6.7 puncte de rating şi 24.4% cotă de piaţă, în timp ce, postul secund, PRO TV, avea 4.7 puncte de rating şi 16.9% cota de piaţă. Ierarhia se păstrează şi la nivelul publicului urban, unde Antena 1 a condus clasamentul cu 5.5 puncte de rating și 16.0% cotă de piață, în timp ce locul 2, PRO TV, avea 4.7 puncte de rating și 13.7% cotă de piață. În intervalul, 20:30 – 23:00, la intersecția cu show-ul Desafio Aventura, Antena 1 conduce clasamentul audiențelor cu 6.7 puncte de rating și 22.9% cotă de piață, în timp ce PRO TV avea 5.4 puncte de rating și 18.6% cotă de piață. În minutul de maximă audiență, de la ora ora 22:36, aproape 1.1 milioane de telespectatori trăiau cu interes prima provocare a fetelor!    

Cu un clasament după primele probe, prima echipă propusă spre eliminare este formată din Mădălin și Dilinca. Va rămâne așa sau se va schimba ceva după confruntarea pe echipe? Rămâne de văzut!

Diseară, Dani Oțil le va reaminti miza tuturor: ”Ultimul în mișcare câștigă ziua de astăzi. Avem un bonus de 2000 de euro, iar cel mai slab cuplu este propus la eliminare”.  Cum va arăta lupta serii, cine se va impune și cine va ajunge la vot?

Nu ratați, în fiecare luni, marți și miercuri, de la 20:30, doar la Antena 1 și pe AntenaPLAY, sezonul legendar din Power Couple!

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: Power Couple România