După bootcampul de miercurea trecută, în urma căruia Chefii și-au alcătuit echipele, azi se vor alinia la start: tabăra bordo a lui Chef Richard Abou Zaki, cu șapte concurenți, echipa verde a lui Chef Alexandru Sautner, cu șase competitori, cele cinci tunici bej conduse de Chef Ștefan Popescu și echipa gri a lui Chef Orlando Zaharia, formată din patru oameni.
Urmează o confruntare cu o temă care le va da bătăi de cap concurenților, dar și un avantaj surpriză extrem de important, pentru care se vor întrece chiar Chefii la jocul de dinaintea sesiunii de gătit.
Întrecerea va începe în forță: cu un arsenal bogat, Chef Richard nu va mai aștepta și va arunca în joc o amuletă menită să destabilizeze echipele adverse. Nu în ultimul rând, seara se va încheia cu lacrimile primei eliminări din concurs.
Cine va câștiga cel dintâi battle și cine va părăsi competiția telespectatorii vor descoperi în ediția Chefi la cuțite difuzată de Antena 1 și AntenaPLAY diseară, de la 20:30.


