x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Media Doliu în presa românească. Emanuel Isopescu a murit

Doliu în presa românească. Emanuel Isopescu a murit

03 Sep 2020   •   07:52
Doliu în presa românească. Emanuel Isopescu a murit

Cunoscutul prezentator TV Emanuel Isopescu a murit, miercuri, după o lungă suferință. Avea 75 de ani. Mesajul a fost transmis de un alt cunoscut realizator al televiuznii publice, Emil Hossu-Longin.

Isopescu s-a retras din viața publică de aproape 10 ani, din cauza unor probleme de sănătate.

„E cel care mi-a deschis cariera de jurnalist în TVR, la Social, omul pe care îl știa oricine, în orice loc din România. M-a învățat multe, mi-a dat încredere și emisiuni. A fost un boier, un altruist, un ziarist excelent. Mi-a fost prieten, camarad și tovarăș de tenis de masă. Rămas bun, Șefule, mulțumesc frumos pentru tot!”, a scris Hossu-Longin.

Și Ioana Isopescu, fiica jurnalistului, a transmis un mesaj: „LE: Dăunăzi vorbeam cu bunul meu prieten, Dr. A - stomatog. Și-mi povestea acesta că acum ceva vreme - mulți ani în urmă, eram la taică’miu, pe Carol Knappe street, la un masiv grătar, cum stia el să facă și-i plăcea. Împreună cu alți oameni de bine, evident. Lulu - cum îl numeau cu mare drag prietenii - învâtrea micii de zor, lângă un zid pe care se aflau montate o priză și-un întrerupător. Tot învârtind la mici, Dl. Emanuel Isopescu se luase cu spritzul și cu vorba bună. Câte una de fiecare cap de vită furajată. Între timp, atât priza, cât și întrerupătorul - se aprinseseră, flambau intermitent și curgeau agale pe peret. Atenționat asupra dezastrului iminent, tata ridică emfatic paleta de întors mici întru-un gest aproape regesc, privește la zid a resemnare și declară fără urmă de echivoc: “Toți ne ducem....”

Now it’s your turn, domnule #ViataSatului si #urmariregenerala

Drepții cu drepții și viii cu viii. Cum zici tu.

3.08.1945-2.09.2020

Tătucă, rămas bun...”.
 

Jurnalist de investigații, cu o bogată carieră în toate posturile TV importante din România, Emanuel Isopescu s-a retras din activitate în 2011, după o operație complicată pe cord, care a durat nu mai puțin de 15 ore.

×
Subiecte în articol: Emanuel Isopescu