Povestea completă a miracolului din 7 mai 1986 este spusă cu mult talent de Andrei Vochin în paginile cărții SUPERSTEAUA, un volum de referință al literaturii sportive din România.
La aniversarea a 40 de ani de la triumful roș-albaștrilor în cea mai impotantă competiție europeană a cluburilor, Editura Cuantic a reeditat și aduce la chioșcuri o ediție nouă și revizuită a volumului SUPERSTEAUA.
Noutatea ediției aniversare este interactivitatea. Cititorii vor descoperi în interior câteva coduri QR care, accesate cu ajutorul telefonului mobil, trimit spre fragmente de jocuri și spre momente inedite din viața Stelei din anii ‘80, ajutând fanii mai tineri să descopere trecutul echipei favorite, în timp ce cei care au cunoscut Steaua acelor ani pot retrăi vremurile care le-au adus atâta bucurie. Volumul conține și 16 pagini cu fotografii de arhivă.
Andrei Vochin nu a scris o doar o carte despre fotbal. „Este o incursiune captivantă în culisele unei performanțe aparent imposibile, o poveste despre curaj, disciplină și destin, în care fiecare pagină te apropie de emoția acelei seri de la Sevilla. Vei
descoperi detalii neștiute, momente tensionate și portrete vii ale eroilor care au scris istorie", afirmă editorul.
SUPERSTEAUA este experiența completă a unei nopți care a schimbat pentru totdeauna fotbalul românesc. Citind-o trăiești fiecare moment: tensiunea din vestiar, presiunea uriașă, deciziile care au făcut diferența… și acele penalty-uri care au intrat în istorie.
Disponibilă la chioșcurile de ziare din țară din 7 mai. Preț: 79,90 lei.



