x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Adrian Enache a venit la bowling cu avocatul

Adrian Enache a venit la bowling cu avocatul

14 Feb 2004   •   00:00

Cu sau fara experienta intr-ale popicelor, artisti si ziaristi s-au adunat joi seara, la Rock & Roll Bowling din Magazinul Bucuresti Mall, pentru a participa la campionatul de bowling Roton, editia de iarna.



Cele 11 piste ale salii au fost ocupate de Sistem, prezent in formula completa, Oana de la K-pital, Cream, Simplu (Smiley, Taz, C.R.B.L, Piticu si Francezul), Marius Moga, 69, Miki, Sorin si Adrian de la Akcent, Amicii (Jean si Edi), Morometzii. Concurentii au fost sustinuti din sala de membrii trupelor Proconsul si Parazitii, dar si de Mircea Baniciu, actorul Vasile Muraru sau Adrian Enache, insotit de fetita sa, Diana, si de avocatul Catalin Dancu.
Pentru a da oarece greutate evenimentului, arbitrajul a fost asigurat de Strike Team, echipa campioana nationala la bowling. In finala au intrat patru din cele 11 echipe cu punctaj bun. Aceasta editie a fost dominata de ziaristi, care au ocupat locurile intai si al doilea (echipa High-life si Playboy), artistii salvandu-si onoarea prin ocuparea locului al treilea, prin Andrei (din trupa 69) si boss-ul casei de discuri Roton, Catalin Muraru.
In acest an, castigatorii au fost rasplatiti cu premii si cupe, iar sticla de sampanie de trei litri cuvenita celor de pe locul intai a fost "sa crificata", publicul fiind tinta jetului de vin spumant.
Artistii au profitat de pauza de dupa prima runda de aruncari pentru a-i ura "La multi ani!" colegului lor de la Simplu, Omu’ Negru, care implinea 23 de ani. Cream a facut onorurile de gazda, aducandu-i aniversatului un tort de ciocolata si o sticla de sampanie din partea Roton. Bucuria aniversarii printre colegi a fost umbrita de accidentul la umarul drept, pe care l-a suferit Omu’ Negru in cursul antrenamentelor dinaintea concursului. (Dana Ciobanu)

×
Subiecte în articol: antimonden