In ultimii cinci ani, de cand se afla in "parohia" Televiziunii Romane, Horia Moculescu a devenit atat de bun, incat a fost trecut in rezerva. Conducerea a hotarat sa scoata din grila "Atentie, se canta!". Caci, vorba ceea, ce-i prea bun, strica!
Chiar asa, sa fi devenit Mocu daunator televiziunii publice? Ce rau o fi facut? Are la activ 147 de editii de "Atentie, se canta!", iar prezenta lui pe post este o realizare, chiar daca multi o contesta. Emisiunea din fiecare duminica de pe TVR2, de la ora 13:00, din 2001 incoace, este singurul barometru pentru cantaretii mioritici, fie ei buni sau mai putin buni. Mai bine zis a fost un barometru, caci acum nu mai este. Din pacate pentru muzica romaneasca, presedintele Televiziunii Romane, Tudor Giurgiu, a considerat ca "Atentie, se canta!" trebuie sa dispara din grila, incepand cu aceasta duminica. PETITIE. Sa fie "di vina" audienta? Nici vorba! De multe ori, Mocu i-a batut la fund pe realizatorii de programe muzical-artistice de pe MTV sau TV Klumea. Si nu o spunem doar asa, sa-i luam apararea compozitorului, incadrat pe nedrept (de generatia celor "activi", dar fara "akcent" in muzica) in categoria "dinozaurilor". Am descoperit, cu uimire, ca "Atentie, se canta!" a avut un share record de 14,3%, mult visat de posturile de televiziune muzicale private. E clar, in TVR miroase a ceva putred. Se prea poate ca emisiunea lui Mocu sa aduca prea multe servicii televiziunii publice, ceea ce enerveaza pe cineva din conducere. Sau poate strica niste ploi. 70 de artisti (printre care Marcel Pavel, Adrian Daminescu, Andra, Paula Seling, Narcisa Suciu, VH2 etc.) protesteaza impotriva deciziei arbitrare, inaintand presedintelui Tudor Giurgiu o petitie. Petitie care a fost ignorata de conducere. Ca doar ea (conducerea) face muzica in TVR! Se pare ca Mocu a devenit mult prea bun pentru postul 2. PENSIONAREA MAI ASTEAPTA! Pentru a-i face plecarea si mai usoara, conducerea Televiziunii publice i-a propus sa se ingrijeasca de o emisiune cu slagare in revenire. Si-au gasit omul care sa scoata de la naftalina muzica usoara! E ca si cum i-ar spune, voalat, "pregateste-te de pensionare!". O mutare gresita de management! Daca Mocu pleaca, o data cu el va disparea si audienta muzicii usoare DP2. Sa fie astfel constrans Horia Moculescu sa devina "dinozaur"? Imposibil, asta tine de mentalitate. Or, compozitorul n-are mentalitate de dinozaur! Avem si proba pentru cele afirmate. Sa spuna Huidu! La preselectia nationala pentru Eurovision, Mocu s-a dus la Serban si l-a intrebat: "Stii limba engleza, Huidule?". "Da", i-a raspuns carcotasul. "Tradu-mi si mie: «What can I do for you, now?»." "E simplu, domnule Moculescu. Ce pot sa fac acum pentru dumneavoastra?" "Sa-mi sugi ....", i-a tras-o Mocu. Cu siguranta, un "dinozaur" n-are un asemenea spirit. Iar spiritul lui Moculescu nu moare cand vor cainii!"Imi pare rau ca nu mai este «Atentie, se canta!». Era o emisiune reusita. Horia Moculescu voia doar sa arate ca se poate canta live, chiar daca participau si copii mai necopti. E o mare pierdere" - Marcel Pavel, muzician
Citește pe Antena3.ro
"VEDETE"
|
Stefan Lungu (Tonomatul DP2), Albertina Ionescu (Meteo), Diana Lascarescu (prezentatoare stiri) sunt vedetele de pe site-ul TVR2. Nici urma de Horia Moculescu. Este foarte interesant modul in care postul national de televiziune isi promoveaza emisiunile cu... audienta. Prefera sa o scoata in fata pe Albertina, una dintre cele doua frumoase prezentatoare ale rubricii Meteo de la TVR. Mamica imi spunea ca sunt norocoasa si a avut dreptate. Asa "vorbeste" pagina postului, unde Mocu nu mai are loc de vedete! Emisiunea "Atentie, se canta!" nu merita un spatiu pe site-ul TVR-ului? La ce audienta avea, credem ca deranja prea multa lume.
|