x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Finish - Festivalul de la Mamaia e terminat!

Finish - Festivalul de la Mamaia e terminat!

de Dana Andronie    |    27 Aug 2007   •   00:00
Finish - Festivalul de la Mamaia e terminat!
Sursa foto: Grigore Popescu/

O dată cu premiile se numără şi scandalurile. Mădălin Voicu este campionul trimiterilor la origini. S-a căntat bine şi mai puţin bine, in condiţii tehnice care uneori au frizat domeniul ştiinţifico-fantastic. S-a auzit prost la modul superlativ.

Festivalul Mamaia 2007 a devenit amintire. S-a căntat bine şi mai puţin bine, in condiţii tehnice care, uneori, au frizat domeniul ştiinţifico-fantastic. S-a auzit aşa cum nu s-a mai auzit niciodată in viaţa Mămăiţei. Adică prost la modul superlativ.

Cei responsabili de sonorizare (de la firma Audio Video Entertainment), in frunte cu şeful lor poreclit Electricianu’ (probabil se pricepe la schimbat becuri), i-au umplut de respect pe concurenţi. Pe lăngă lipsa de experienţă, debutanţii au fost nevoiţi să se lupte şi cu zmeul zmeilor - sonorizarea! Bine că s-a terminat! Au spus-o ei, o spunem şi noi. Ca la orice ediţie a festivalului, la final, o dată cu premiile, se numără şi scandalurile. De această dată, Mădălin Voicu este campionul in trimiteri la origini (a se citi injurături). In plus, a fost acuzat de foarte mulţi că, in calitate de preşedinte al juriului de preselecţie, a ales să pice interpreţi şi piese bune, lăsănd in concurs interpreţi şi piese de calitate net inferioară. "90% dintre concurenţi n-aveau ce să caute aici!", a răbufnit Ionel Tudor. Aşa o fi, noi n-avem calitatea de a face astfel de aprecieri.

OUT! După seara de sămbătă, cănd membrii juriului (nu toţi, dar mulţi) au căntat şi s-au făcut de răs, ne intrebăm de ce nu se face mai intăi o preselecţie a juriului? Aşa s-ar elimina impostura jenantă a profesorului mai slab decăt elevul. Căci este inadmisibil ca un artist să facă playback, imediat ce a părăsit scaunul de jurat, de unde a evaluat potenţialul unui debutant sau a notat valoarea unei creaţii! Ce exemplu oferă Mirabela Dauer tinerilor care işi doresc să aibă ceva in comun cu muzica uşoară din moment ce s-au prezentat la Mamaia? Dar Paula Mitrache, care l-a adus pe vestitul dansator Cornel Păsat, ca să iasă playback-ul mai bine? Dar Mădălin Voicu, care a căntat un rock’n’roll mai de la ţară, dansănd pe ritmuri de geampara sau horă? Dar Crina Mardare, care a evoluat atăt de fals la microfon, incăt ne-a luat durerea de cap? Cum e posibil? Uite aşa! Consiliul Judeţean Constanţa a reuşit un lucru extraordinar: ne-a arătat cine a hotărăt soarta unor tineri cu potenţial.

AŞA DA! Dar să nu-i uităm pe juraţii care au căntat pe bune, salvănd ceea ce mai era de salvat din onoarea colegilor. Adrian Romcescu a fost senzaţional, şi nu exagerăm nicicum. A interpretat impecabil piesa lui Tom Jones - Kiss, iar cu Daniela Vlădescu s-a intors in timp la Frank Sinatra, cu "Try to remember the kind of September/ When life was slow and oh so mellow/ Try to remember the kind of September...". Un pas in doi pe portativ atăt de reuşit! Mare voce, Adrian Romcescu! Păcat că nu se ia (din nou) in serios. Ar trebui să ştie că, dacă nu faci lucrurile la timpul lor, acestea se răzbună! Corina Chiriac pare a fi conştientă de acest lucru. A căntat cu o poftă ca la 20 de ani. Ca o artistă care este incă.

Morala? Mamaia nu merită pietrele cu care s-a aruncat in ea! E bine că există! Astfel, debutanţii se pot intălni faţă-n faţă cu cei consacraţi. Se pare că anul acesta cei din urmă au picat examenul. Ce vină are Mamaia că unii şi-au uitat responsabilităţile de specialişti, dacă au fost vreodată aşa ceva?

Căştigătorii

La secţiunea Interpretare: locul I: Lucia Dumitrescu (1.500 de euro), locul II: Iuliana Dumitrache (1.000 de euro), locul III: Edict (500 de euro). La secţiunea Creaţie: locul I: Andrei Kerestely - "You took my soul", locul II: Proconsul - "Tu", şi Mihai Alexandru - "Cum te pot iubi"; locul III: Cristian Faur - "Zile senine". Premiul "Mădălin Voicu" - Anca Sigartău, Premiul Presei - Pinky (backing vocals). Bătălia pentru marele trofeu (un autoturism Skoda) se dă intre Lucia Dumitrescu (locul I la Interpretare) şi Andrei Kerestely (locul I la Creaţie). Pe cine va alege Consiliul Judeţean? Cel mai probabil pe Lucia Dumitrescu, pentru că Luminiţa Anghel şi-a permis să cănte in limba engleză la un festival naţional.

Luminiţa şi Falco

Dintre toţi concurenţii de la cea de-a doua seară de Interpretare, doar un singur nume este de menţionat: Elena Măndru. S-a prezentat in concurs cu piesa "Iartă" (muzica Ion Cristinoiu, text Roxana Popescu), interpretată căndva de Mihaela Runceanu. Din păcate, măndra noastră, Elena Măndru, nu ştie să fie ea. Sau, şi mai rău, ştie, dar nu poate. Copiază bine, dar copiază. O imită fidel pe Aura Urziceanu şi atăt... Rămăne de văzut pe cine va nota juriul: pe Măndru, pe Runceanu sau pe Urziceanu? La Creaţie, jale şi mai mare! Dan Helciug cu "Mi se rupe inima" şi Cristian Faur cu "Zile senine" au creat intr-adevăr ceva de luat in seamă, in rest, nimic. Andrei Kerestely a reuşit cu "You took my soul" să ne trimită cu găndul departe, pănă la Falco. Piesa seamănă izbitor cu "Jeanny". Ce mai contează! Luminiţa Anghel (interpreta creaţiei copiate) a venit la Mamaia cu texte (la propriu şi la figurat) şi nu a conceput să plece cu măna goală.

Alo, compozitorii?

Anca Sigartău a făcut o salată muzicală din "Deşteaptă-te, romăne!" şi "Melc, melc, codobelc". A luat cele două melodii şi le-a introdus brutal intr-o... chestie sonoră dubioasă, intitulată "Varza". La inceput am salutat indrăzneala unei actriţe de a participa la secţiunea Creaţie a Festivalului Mamaia. Dacă in prima seară Anca Sigartău ne-a suprins plăcut cu o creaţie, nu acelaşi lucru s-a intămplat in cea de-a doua seară cu piesa "Varza". Nu inţelegem de ce juriul a trimis-o pe actriţă in concurs cu două creaţii, in loc de una şi bună. Chiar nu avea de unde să aleagă? Ce fac, de fapt, compozitorii? Stau şi dorm cănd Mamaia are nevoie de ei? Sau lucrează, dar lucrează degeaba?! Aşteptăm răspunsul pe adresa redacţiei. Jos pălăria in faţa Big-Band-ului Radio (dirijat de maestrul Ionel Tudor), care şi-a indeplinit cu profesionalism misiunea. Şi fetele de la backing-vocals - toate cele trei Pinky - merită aplauze.

Glamour

"Ar trebui să fim fericiţi că mai există Mamaia. A rămas singurul festival de acest gen, după San Remo. Este foarte uşor să-l distrugem sau să ne batem joc de el şi ar fi păcat. Totuşi, este un eveniment cu un oarecare glamour. Ştiu căt de mult aleargă organizatorii după nişte sponsori. Din vănzarea biletelor nu poţi trăi"

Adrian Romcescu,interpret

×
Subiecte în articol: antimonden locul mamaia