x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Lume, lume...

Lume, lume...

de Raluca Grintescu    |    Miruna Mihalcea    |    12 Oct 2005   •   00:00
Lume, lume...

La cersit, cu capu’-n galeata

Pe o strada din Edinburg, Scotia, un "homeless" se tine de acrobatii, ca sa-i convinga pe trecatori ca n-arunca banii degeaba. Metoda inedita pe care o propune e cersitul cu capul in galeata si cu picioarele-n aer.

Evadare din Alcatraz

Un scolar de noua ani a traversat inot portiunea de mare dintre insula Alcatraz, situata in golful San Francisco, si continent, reusita cu care nu se poate mandri nici unul dintre "oaspetii" celebrei inchisori. Johnny Wilson a devenit duminica persoana cea mai tanara care a trecut inot cei 2,2 kilometri.

Concurs - Poezie si costume de baie la Mister Gay

Un american de 21 de ani a castigat la sfarsitul saptamanii trecute primul concurs "Mr Gay International", organizat in Palm Springs (California), la capatul unei serii de probe care a inclus escalade, lectura de poezie, gimnastica si defilare in costum de baie. Laureatul Jesse Bashem, un profesor de sport din California, a obtinut un contract de manechin, o garderoba, bilete de avion si cursuri de teatru, potrivit publicatiei Desert Sun. "Astfel de concursuri se bucura deja de succes in Europa de mai multi ani si suntem bucurosi ca avem in prezent in SUA un asemenea eveniment pentru a reprezenta comunitatea gay", a explicat producatorul Don Spradlin.

Accident - Calcata de tatal ei cu excavatorul

O tanara de 19 ani din Los Olos (SUA) a murit dupa ce tatal ei a lovit-o accidental cu excavatorul in timp ce trebaluia prin curte. Mama adolescentei a asistat neputincioasa la tragica intamplare. Aflata la geamul din bucatarie, aceasta a vazut cum Debbie s-a apropiat de usa excavatorului si, dandu-si seama de pericol, a inceput sa strige. Din nefericire insa, nici Debbie, nici tatal ei nu au auzit nimic, iar fata a fost strivita sub roata din spate. "N-am crezut vreodata sa asist la moartea cumplita a fetei mele, mai ales ca am simtit pericolul, dar n-am putut face nimic", a marturisit socata mama tinerei.

Proiect - Muzeu londonez al sexului

Un muzeu dedicat in exclusivitate temelor sexuale si obiectelor anexe va fi inaugurat la Londra, in primavara. Acesta a fost proiectat ca sa-i ajute pe britanici sa devina amanti mai buni si sa fie mai bine informati in ce priveste disfunctiile sexuale sau riscurile de imbolnavire. Proiectul privat, a carui valoare se ridica la 8,3 milioane de dolari, va propune publicului exponate interactive realizate dupa cea mai moderna tehnologie. New York, Amsterdam, Barcelona si Paris sunt alte mari orase care gazduiesc muzee cu tematica erotica.

China - Embargo pe haine puse la uscat

Chinezii care obisnuiesc sa improvizeze mici uscatorii in vazul public, risca sa ramana-n fundul gol. Inspectorii de mediu au initiat o campanie care prevede ca astfel de uscatorii ad-hoc sa fie interzise. Hainele lasate la uscat pe spatiul public vor fi ridicate. Campania are la baza plangerile cetatenilor care-si simt privirea "deranjata" de spectacolul obiectelor vestimentare intime care flutura-n bataia vantului.

Rebeliune - Doi pusti au macelarit o cireada de vaci

Doi pusti rebeli din tinutul Mayes (SUA) s-au apucat sa macelareasca mai multe vaci si sa filmeze intreaga scena. Proprietarul cornutelor a ramas socat de ceea ce a vazut pe caseta, declarand ca nu a mai vazut atata bucurie pe fata celor doi baieti de 15 ani in timp ce masacrau bietele animale. "Documentarul" face parte acum din probele procesului, pentru ca fapta nu va ramane nepedepsita. Acestia vor ajunge cel mai probabil la scoala de corectie. Armele de vanatoare pe care cei doi le-au folosit la "joaca de-a hotii si vardistii" apartineau parintilor lor.

Foci - Praf de penis, stimulent sexual

Potrivit concluziilor unui studiu efectuat de chinezi, opt specii de animale, printre care foci, cerbi sau broaste testoase, ar putea fi salvate prin inlocuirea metodelor traditionale chinezesti de vindecare cu medicamentele tip Viagra. De exemplu, renuntarea la transformarea penisului focilor in prafuri si utilizarea lui pe post de stimulent sexual va duce, cu siguranta, la asigurarea perpetuarii acestei specii.
×
Subiecte în articol: antimonden