Smaranda, o concurentă în vârstă de zece ani, care vine joi, 24 noiembrie, de la ora 20.30, la “Next Star”, cu un număr de dans contemporan, va avea parte de o provocare neașteptată din partea unui membru al juriului.
După ce Smaranda mărturisește că primul concurs pe care l-a câștigat a fost unul de mers de-a bușilea, la vârsta de... șase luni, Dorian Popa o provoacă la o astfel de cursă, în platoul emisiunii. “După ce dansezi, te provoc să facem o cursă de-a bușilea, în platou!”, spune acesta.
Cum va decurge originala cursă dintre Smaranda și Dorian Popa și care e motivul pentru care acesta din urmă va rămâne, întins pe scenă, la “linia de sosire”, telespectatorii Antenei 1 vor afla joi, 24 noiembrie, de la ora 20.30, într-o nouă ediție a emisiunii “Next Star”, prezentată de Dan Negru.
CLICK PE POZA, PENTRU GALERIE FOTO