Literatura peregrinilor

Calatorii romani din vechime au relatat in forma literara date despre drumul lor si informatii culese din aceste "deplasari printre straini".

In procesul de autodefinire, cand romanii incepeau sa identifice propriul specific etnic, religios, politic, cultural, economic si mental, scriitorii veacului de mijloc ii definesc si pe "ceilalti". Pe langa studierea de "Letopisete", "Cronici", "Cosmografii" si "Hagiografii", din care au aflat informatii despre vecinii lor, ei au cercetat direct "alteritatea", pornind la drum spre a-i cunoaste pe "ceilalti" la ei acasa. Cartile profesorului universitar doctor Dan Horia Mazilu, "Noi despre ceilalti. Fals tratat de imagologie" (Editura Polirom) si "Noi printre ceilalti sau despre literatura peregrinilor" (Editura Ager), sunt lucrari de referinta in ilustrarea textelor scriitorilor "pribegi" din vechime. Ele ofera chei de lectura ale unor opere esentiale ale literaturii romane vechi.

OMUL DEPLIN. "Sirul carturarilor care au pribegit prin diverse locuri ar putea incepe cu voievodul Gheorghe Stefan", spune profesorul Dan Horia Mazilu. Despre acest domnitor al Moldovei, Miron Costin scria in "Letopisetul" sau ca era "om deplin, capu intregu, hire adanca, cat poti dzice ca nascu in Moldova oameni". Prin 1664, Gheorghe Stefan se afla la Berlin. Mai tarziu, Nicolae Milescu il va gasi la Stettin, in Pomerania, unde il va ajuta sa stabileasca diverse contacte diplomatice cu regii Frantei si ai Suediei. El scrie "Molitve de ruga peste saptamana cate trei pe zi, scoase de Maria sa Gheorghe Stefan voievod, le-au scos din limba sarbeasca pre limba romaneasca", lucrare pe care primul sau editor, N. Draganu, a denumit-o "Codicele pribeagului Gheorghe Stefan".

"SI FA SA VIN ALATUREA DE TINE". Domnitor al Tarii Romanesti incepand cu anul 1583, Petru Cercel a urmat un traseu foarte complicat prin Europa, suportand detentii dure ale turcocratiei. Copil fiind, prin anul 1581, s-a ascuns pe langa Doamna Chiajna, aflata la Alep, in Siria. Alte surse spun ca, dupa moartea lui Patrascu cel Bun, Petru Cercel a fost surghiunit in Insula Rhodos si apoi intemnitat intr-o inchisoare in Siria. In incercarea de a-si dobandi tronul parintesc, considerandu-se "legitimo herede", porneste in 1575 spre Viena incercand sa obtina bunavointa imparatului Maximilian al II-lea, dar decesul monarhului l-a facut sa paraseasca Austria si sa treaca in Italia. Din cartea "Noi printre ceilalti sau despre literatura peregrinilor" aflam ca sta o perioada la Genova, apoi pleaca la Roma. In 1579, Petru Cercel ajunge la Paris, unde gaseste sprijin pentru a convinge Stambulul de oportunitatea instalarii lui pe tronul Tarii Romanesti. In 1581, viitorul voievod pleca din Paris la Torrino, la Ferrara si Venetia, ajungand apoi la Istanbul, unde petrece doi ani, facand interventii, "nutrind sperante, bucurandu-se de sprijinul sustinatorilor sai", scrie Dan Horia Mazilu. Pribegia sa nu a fost inutila, pentru ca la 29 august 1583 va fi incoronat pe tronul Tarii Romanesti. In peregrinarile sale a scris "o rugaciune", un imn baroc (de altfel, singura sa poezie), care e posibil sa fi fost un important instrument de persuasiune.

UN SCRIITOR STIMABIL. Radu Greceanu, cronicar oficial al lui Constantin Brancoveanu, il descria pe Teodor Corbea ca fiind "neam foarte ciocoiu, scheau, varvar si plin da raotate". Greceanu afla ca era din neam de ciocoi din cautarile sale prin biografie, in speranta gasirii unor date depreciative, modalitate indragita de cronicarii munteni. Nascut pe la 1670, Teodor a fost fiul preotului Ioan Corbea de la Biserica Sfantul Nicolae din Schei.

Cercetatorii sunt de parere ca Teodor a invatat la o scoala saseasca ori ungureasca din Ardeal. Calatoriile sale la Kiev stau sub semnul dorintei si necesitatii de a-si continua studiile la colegiul fondat de Petru Movila in veacul al XVII-lea. "Este doar o ipoteza ca fiul preotului Ioan si-a continuat studiile in Rusia. Dar asa s-ar explica familiarizarea sa cu greaca veche, cu limbile slave rasaritene si acolo si-ar fi putut consolida contactul cu limba latina", explica profesorul Dan Horia Mazilu. Stiinta de carte a lui Teodor a fost apreciata de Brancoveanu, caruia Teodor i-a fost secretar pentru limba latina incepand cu anul 1690. Teodor Corbea s-a implicat si in "incalcite manevre diplomatice ale timpului", a fost sol in Rusia, unde a indeplinit diverse misiuni diplomatice la curtea tarului Petru cel Mare in 1703 si 1706, iar in 1710, in Moldova, la Dimitrie Cantemir. In 1711 a fost nevoit sa se refugieze in Rusia, unde va fi traducator si apoi "vel pisariu i cantelar", functionar de cancelarie, cum il arata o insemnare din manuscrisul "Psaltirii in versuri", tiparita in anul 1720, a doua dupa cea a lui Dosoftei.

De la Teodor Corbea au mai ramas "Dictionar latin-roman" si o naratiune a misiunii diplomatice pe care fratele sau, ceausul David, a intreprins-o in Polonia. Se crede ca Teodor Corbea a scris si primele capitole ale "Istoriei Tarai Rumanesti de la octombrie 1688 pana la martie 1717", precum si talmacirea "Mineielor" buzoiene din 1698.

„Acesti calatori-scriitori au fost mAnati la drum de mobiluri diferite. Unii au parasit tara de nevoie, cautAnd ajutor strain pentru a-si recapata tronul sau pentru a ndeplini misiuni diplomatice, altii au calatorit pentru propria instructie, carturarie. Aflati departe de tara, ntr-un mediu confesional ostil, dar dispus sa-i asculte pe rasariteni, carturarii romAni si-au continuat ndeletnicirile pe care le ordona n primul rAnd propria cultura" prof. univ. dr. Dan Horia Mazilu directorul Bibliotecii Academiei RomAne

CALATOR DE NEVOIE. Ion Neculce, cunoscut in literatura romana prin "Letopisetul Tarii Moldovei", dar mai ales prin legendele "O sama de cuvinte", il urmeaza pe Dimitrie Cantemir in pribegie in Rusia, calatorie care pentru scriitorul moldovean a fost ca un prizonierat, plin de umilire. Daca Dimitrie Cantemir este un "universalist", capabil sa se acomodeze oriunde, Neculce este un reprezentant al unui soi de "autohtonism", (termenii ii apartin criticului literar Nicolae Manolescu), care nu s-a putut acomoda intr-un spatiu ce nu i-a fost familiar. Neculce descrie Tara Moscului (unde profesorul Dan Horia Mazilu spune ca nu a ajuns de fapt niciodata, "cei mai multi dintre insotitorii lui Cantemir si-au facut veacul in Ucraina"), ca avand "1.000 de dvoruri… care cuprinde 50 de sate si de oameni ca 15.000 sintu…" Tot in acest tinut, Neculce constata ca "nu sunt oamenii slobodzi sa mearga unde i-i voia, nici la imparatie fara ucaz". Asadar, desi calatoria in Rusia i-a dat scriitorului prilejul de a-i cunoaste pe "ceilalti", "timpul petrecut la moscali a fost unul al umilintei", concluzioneaza profesorul Dan Horia Mazilu. Neculce a rezistat fagaduielilor lui Cantemir si a ignorat tristetea acestuia. Profitand de permisiunea data de Petru cel Mare, el a parasit Rusia, plecand spre casa, unde va ajunge peste alti sapte ani petrecuti in Polonia.

CRONICI DESPRE "CALATORIILE SALVARII" In Evul Mediu, viata unora dintre romani a fost transformata "intr-o perpetua peregrinare", nota Dan Horia Mazilu in prefata la "Noi printre ceilalti sau despre literatura peregrinilor". Calatorii romani erau niste "destarati", care isi cautau mantuirea pe alte taramuri. Pentru Petru Cercel, Gheorghe Stefan, Cantemir sau Milescu Spatarul, integrarea in noile lumi care ii absorbisera a fost o "integrare preponderent culturala", bazata pe observatie, pe cunoastere si pe consemnarea impresiilor cu pana pe hartie. (S. Lazar)

UN CARTURAR ROMAN UITAT Originar din Malaesti (dupa Nicolae Iorga, din Malaestii de Dolj), logofatul Vlad Botulescu a studiat la Academia Domneasca din Bucuresti, iar la inceputul secolului al XVIII-lea era secretar particular al principelui Stefan Cantacuzino. Dupa decapitarea Cantacuzinilor, din ordinul Inaltei Porti, de teama Mavrocordatilor, care urmasera la tron, logofatul se refugiaza in Serbia, de unde e trimis de mitropolie ca emisar in Rusia. Exilul il va mai purta in Austria, apoi in Italia, unde talmaceste prima data in italiana din albaneza "Viata lui Scandenberg". (S. Lazar)

RUGACIUNEA DOMNEASCA, IN LIMBA ROMANA Ca o ironie a sortii, prima versiune romaneasca a rugaciunii "Tatal nostru", cu litere latine, avea sa fie tiparita pentru prima data nu in Tarile Romane, ci... in exil, la Cracovia, intr-o lucrare a polonezului Stanislau Sarnicki. "Parintele nostru/Ce esti in ceriu/ Svintasca-se numele tau/Sa vie imparatia ta/ Sa fie voia ta/Cumu e in ceriu/Asa si pre pamantu/Panea noastra satioasa/Da noaua astazi/Si iarta noaua/Datoriile noastre/ Cum si noi lasam/Datornicilor nostri/Si nu aduce pre noi in ispita/Ce ne mantuiaste de fitleanul/Ca e a ta imparatia/Si puterea si cinstea/In vecii vecilor. Amin." "Rugaciunea domneasca" fusese intocmita astfel, la cererea carturarului polonez de logofatul Luca Stroici. In 1593, proaspat "indigenat" si numit nobil al Lehiei, Stroici - care-l insotise in exil pe Ieremia Movila - talmaceste "Tatal nostru" si-l ofera spre publicare tocmai in ideea de a servi demonstratiei pe care Sarnicki o facea cu privire la... romanitatea romanilor. Acesta este si unul dintre primele texte romanesti cu scris latin cunoscute. (Simona Lazar)