Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Acum, în preajma Paştelui, cea mai importantă sărbătoare a creştinilor, gândurile credincioşilor se îndreaptă cu evlavie şi recunoştinţă către Divinitate şi către cei care au protejat de-a lungul timpurilor neamul românesc. Între figurile luminoase pe care le-a dat acest popor sunt aşezaţi la loc de cinste domnitorul Ştefan cel Mare şi sfătuitorul său Daniil Sihastrul, ale căror merite şi credinţă au fost recunoscute de Biserica ţării prin aşezarea lor în rândurile sfinţilor ocrotitori ai ţării.
Părintele Dosoftei Şcheul, slujitor la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei din Iaşi, ne-a spus câteva cuvinte despre felul în care sunt percepuţi cei doi sfinţi atât în rândul credincioşilor, cât şi al clerului. "Canonizarea lui Ştefan cel Mare s-a făcut pe bună dreptate de biserica noastră. Ea era necesară pentru că în decursul istoriei, din 1504, când a murit el, şi până acum, oamenii l-au cunoscut ca pe un domn al dreptăţii, care a făcut ordine întotdeauna, chiar dacă era grabnic şi mânios şi uneori vărsa şi sânge nevinovat, dar asta nu putem judeca noi. Însă el s-a luptat pentru libertatea Moldovei noastre şi a întregit hotarele. Domnitorul îl avea ca duhovnic pe Sfântul Daniil Sihastrul, deci avea frică de Dumnezeu. Şi ştim din viaţa Sfântului Ştefan că el purta pe sub haine un triptic mare, de vreo două kilograme, cu Sfântul Gheorghe, cu Mântuitorul şi Maica Domnului. Asta înseamnă că avea o credinţă puternică, altfel nu se explică faptul că a putut să câştige aproape toate bătăliile. Apoi, a făcut câte o biserică sau mănăstire după fiecare bătălie, chiar şi după cele pe care le-a pierdut. De asemenea, a ajutat foarte mult locurile sfinte de la Ierusalim şi de pe Muntele Athos, a reclădit biserici din temelii. Fiecare domnitor a fost bogat, dar unii au cheltuit pe plăceri, în timp ce alţii, precum Ştefan cel Mare, au făcut pentru popor, iar lucrurile astea au rămas. De aceea Biserica a crezut de cuviinţă şi l-a propus pentru canonizare. Sfântul Sinod l-a trecut în rândul sfinţilor după dovezile căutate şi aduse în susţinerea sa", a precizat părintele Dosoftei. Despre Cuviosul Daniil Sihastrul, duhovnicul lui Ştefan cel Mare, spune că era considerat sfânt încă din timpul vieţii: "Chiar de la numele său, cel de sihastru, arată că el a sihăstrit într-un loc retras de lume, a fost călugăr, sfătuitor. Orice om care face voia lui Dumnezeu, care îşi ajută semenii, se implică şi dă sfaturi bune este un sfânt în viaţă, dar nu-l putem declara aşa atât timp cât trăieşte. Nimeni nu poate avea părerea despre el că este un sfânt, fiecare trebuie să se socoată că el este cel mai păcătos dintre oameni şi după aceea Dumnezeu este acela care lucrează şi dă darul. Fiecare om are sădit în sufletul lui un dar. Avem pilda talanţilor, unul are un talant, altul are cinci, şi după cât i-a dat Dumnezeu trebuie să lucreze. Sfântul Daniil a lucrat cel mai mult poate, s-a jertfit în vremuri grele, el a făcut tot ce a putut pentru a-l ajuta pe domnitorul ţării, Ştefan cel Mare. Turcii îi urmăreau pe pustnici, dar cu toate astea el a încercat să fie un bun creştin în primul rând, un bun sfătuitor, un bun slujitor al lui Dumnezeu, pentru că drept monah a trebuit să slujească biserica lui Dumnezeu, apoi Mănăstirea Putna, pe care a ctitorit-o prin faptul că l-a sfătuit pe domnitor s-o construiască. Şi l-a îndemnat să ridice şi Mănăstirea Voroneţ, la care el însuşi a pus rânduielile monahale care s-au păstrat foarte mulţi ani, chiar sute. Abia în timpul comuniştilor a fost închisă pentru o perioadă, după care s-a redeschis. La Voroneţ este pictat cu aureolă încă de când trăia, deci toţi l-au considerat încă din viaţă un sfânt, şi acest lucru spune multe. Faptul că Biserica i-a canonizat pe Cuviosul Daniil Sihastrul şi pe ucenicul lui, Ştefan cel Mare, a însemnat un lucru mare pentru credincioşi", a mai spus părintele Dosoftei.
Chemare
Credincioşii cunosc faptul că Sfântul Daniil Sihastrul este prăznuit la 18 decembrie. Moaştele sale se află la Mănăstirea Voroneţ, dar degetul arătător de la mâna dreaptă se păstrează la Mănăstirea Putna, acolo unde odihneşte şi domnitorul Ştefan cel Mare, căruia i-a fost sfetnic. Daniil Sihastrul s-a născut pe la începutul secolului al XV-lea într-un sat din apropierea oraşului Rădăuţi, el fiind botezat Dumitru. La Mănăstirea Bogdana, unde a fost trimis să înveţe carte, a dovedit chemare pentru călugărie, astfel încât a intrat în monahism la 16 ani, atunci primind numele David. L-a schimbat în Daniil câţiva ani mai târziu, la schitul Laura de pe Valea Putnei. De acolo, cuviosul Daniil s-a retras în munte şi şi-a cioplit într-o stâncă un paraclis şi o chilie. Renumele său a ajuns până la curtea domnească de la Suceava, unde era voievodul Ştefan cel Mare. Se spune că domnitorul venea de multe ori să ceară sfătuire de la Cuviosul Daniil şi că acesta l-a îndemnat pe domnitor să întemeieze Mănăstirea Putna, arătându-i şi locul cel mai bun pentru ctitoria sa. Pentru a nu fi silit să primească tronul mitropolitan al Moldovei, Sfântul Daniil şi-a părăsit chilia de lângă noua mănăstire Putna şi s-a dus în alt loc singuratic, pe malul pârâului Voroneţ, săpându-şi altă chilie în piatră. În anul 1488, în apropierea acestui loc, Ştefan cel Mare porunceşte întemeierea unei noi mănăstiri, Voroneţ. Conform tradiţiei, cuviosul Daniil a devenit apoi primul egumen al noii mănăstiri. Nu se cunoaşte data la care s-a stins Cuviosul Daniil.
Duhovnic
Strâns legată de viaţa lui Daniil Sihastrul este cea a Sfântului Dreptcredincios Voievod Ştefan cel Mare, care este prăznuit la 2 iulie.
A fost cel mai de seamă domnitor al Moldovei, conducând ţara între 14 aprilie 1457 şi 2 iulie 1504. A avut o strălucită domnie de 47 de ani si a ridicat tot atâtea biserici şi mănăstiri. Voievodul de neam muşatin a fost canonizat pentru tăria credinţei sale în Hristos, pentru mulţimea faptelor sale creştineşti, pentru măreţia actelor sale de vitejie, de apărător al Bisericii şi al hotarelor patriei. Încă de tânăr, Ştefan cerea părerea Cuviosului Daniil Sihastrul, în care avea încredere şi de la care primise învăţătură, sfătuire duhovnicească şi frică de Dumnezeu. Cronicile arată cum din vreme în vreme Ştefan pleca de la Suceava la Putna sau la alte ctitorii şi rămânea acolo câtva timp, se ruga în taină sau participa la slujbe de zi şi de noapte cu obştea sfântului locaş. Postea în timpul campaniilor şi al bătăliilor, cerând curtenilor, sfetnicilor şi ostaşilor să facă la fel. La moartea sa, la 2 iulie 1504, domnitorul a fost înmormântat la Putna, mănăstirea pe care o zidise, atunci aprinzându-se o candelă care luminează şi astăzi.
Citiţi toate articolele din Ediţia de colecţie - Sfinţii români
Citește pe Antena3.ro
