Somnul fragmentat sau lipsa lui pot contribui la apariţia cancerului şi pot face ca malignitatea bolii să crească, iar cancerul să devină mai invaziv, este concluzia la care au ajuns cercetători de la Universităţile din Chicago şi Louisville, care au dat publicităţii un studiu în revista Cancer Research.
Somnul problematic poate slăbi sistemul imunitar şi abilitatea acestuia de a lupta cu cancerul, în special în stadiile incipiente ale acestuia. Studiul pe şoareci de laborator a făcut pentru prima oară legătura între problemele legate de somn şi evoluţia cancerului.
Cercetătorii de la Universitatea din Chicago şi de la Universitatea din Louisville au realizat acest studiu sub coordonarea dr. Fahed Hakim, specialist la spitalul Rambam Medical Center din Haifa, Israel, care a petrecut doi ani la Universitatea din Chicago pentru a realiza acest proiect, scrie Haaretz.
Potrivit lui Hakim, studiul scoate în evidenţă lipsa de importanţă pe care mulţi o acordă somnului – ceea ce ar trebui să ne ocupe o treime din viaţă.
„Când somnul este fragmentat şi ne trezim de mai multe ori pe noapte – ori din cauza problemelor pe care le avem, ori din cauza unui astm, care îl face pe pacient să se trezească tuşind – noi nu prea dăm importanţă acestui detaliu”, explică Hakim pentru Haaretz.
„Studiile pe marginea somnului fragmentat au stabilit şi înainte o legătură cu efectele imediate asupra vieţii cotidiene, cum ar fi oboseala şi iritabilitatea, dar noi am văzut în acest studiu că efectele sunt mult mai ample. Cu timpul, somnul fragmentat slăbeşte sistemul imunitar şi contribuie la dezvoltarea cancerului”, mai spune acesta.
Hakim şi colegii săi au studiat două grupuri de şoareci: unui grup i-a fost permis să doarmă normal, în timp ce celuilalt i-a fost întrerupt somnul. După o săptămână, şoarecii au fost injectaţi cu două tipuri diferite de celule canceroase. |n 9-12 zile, ambele grupuri au început să dezvolte tumori canceroase.
Când cercetătorii au făcut măsurători după patru săptămâni de la experiment, au constatat diferenţe semnificative. La şoarecii lipsiţi de somn creşterea tumorilor era de de două ori mai mare decât media decât la şoarecii cărora li s-a permis să doarmă normal.
Cu ocazia unei reveniri asupra experimentului, când celulele canceroase au fost injectate în muşchii şoarecilor privaţi de somn, creşterile nu doar că au fost mai mari, ci şi cancerele au fost mult mai maligne şi mai invazive.