x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Cum slăbești cu pomelo

Cum slăbești cu pomelo

26 Ian 2017   •   17:22
Cum slăbești cu pomelo

Fruct originar din Asia, pomelo este considerat o varietate de grepfrut, fiind cel mai mare din categoria citricelor. În afara altor beneficii pe care pomelo le aduce organismului, medicina chineză tradiţională îl recomandă în curele de slăbire, scrie clicksanatate.ro.

Bogat în vitamine şi minerale, acest fruct exotic ne ajută să ne menţinem tineri şi sănătoşi. Este suficient să mâncaţi o jumătate de pomelo pe zi pentru a vă asigura necesarul de vitamina C. De asemenea, pomelo conţine vitaminele A, B3, B5 şi P, dar şi calciu, potasiu şi magneziu, după cum spun specialiștii.

Dietă sănătoasă şi eficientă

Pentru a pierde din kilogramele acumulate în plus şi a vă redobândi silueta, puteţi recurga la o cură cu pomelo în care cantităţile de fruct consumate se modifică la fiecare două zile. În primele două zile de dietă mâncaţi la micul dejun un astfel de fruct, iar în următoarele două consumaţi câte unul dimineaţa şi seara. În următoarele două zile, trebuie să mâncaţi doar pomelo.

×
Subiecte în articol: pomelo slabit dieta regim