x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Preşedinte ARPS: Medicamentele, în topul modalităţilor de sinucidere; unele pot fi luate chiar şi fără reţetă

Preşedinte ARPS: Medicamentele, în topul modalităţilor de sinucidere; unele pot fi luate chiar şi fără reţetă

06 Mai 2017   •   15:50
 Preşedinte ARPS: Medicamentele, în topul modalităţilor de sinucidere; unele pot fi luate chiar şi fără reţetă

 Sinuciderea cu medicamente se situează în topul modalităţilor la care apelează cei care au asemenea tendinţe, a declarat Doina Cosman, preşedintele Alianţei Române de Prevenţie a Suicidului (ARPS) şi organizator al unei conferinţe medicale, care a avut loc sâmbătă la Cluj, a cărei temă a fost riscul suicidar asociat utilizării produselor farmaceutice. 

Aceasta a precizat, pentru presă, că potrivit datelor Institutului Naţional de Medicină Legală 'Mina Minovici', anul trecut, sinuciderea prin intoxicaţii medicamentoase şi alte substanţe ocupa locul trei într-un clasament al deceselor prin acte suicidare. 

"Pe primul loc este spânzurarea, pe locul doi, în creştere evidentă, precipitarea de la înălţimi sau în faţa vehiculelor - trenuri, maşini, şi pe locul trei intoxicaţia. Deci, este important ca să avem aceste conferinţe, aceste întâlniri cu farmaciştii şi să le spunem cam care ar fi pericolele", a afirmat Dona Cosman. 

Medicul clujean a tras un semnal de alarmă şi faţă de faptul că o serie de medicamente care pot fi cumpărate fără mari limitări şi uneori chiar fără reţetă pot, în anumite doze, să inducă o intoxicare letală. 

"Foarte multă lume are acces la mijloace care pot să devină letale, respectiv la medicamente şi produse care, luate în exces, pot să depăşească doza terapeutică şi să ajungă la doza toxică, la doza letală. Astfel de produse sunt vândute la liber în farmacii, deci nu necesită reţete speciale, ci doar reţete simple - precum ar fi antiinflamatoarele nesteroidiene, antibioticele, ca să nu mai vorbesc de paracetamol, care se vinde la liber. (...) În Anglia, unde s-a observat o creştere a tentativelor de sinucidere cu paracetamol, s-a introdus o reglementare prin care, în loc să fie pachete cu un număr mare de tablete, se vând doar pachete mici, de până la 10 pastile', a spus preşedintele ARPS. 

Potrivit acesteia, persoanele care vor să se sinucidă au în prezent la dispoziţie şi internetul, unde găsesc o serie de informaţii, publicate de fapt în scopuri ştiinţifice, dar pe care ei le pot folosi pentru a-şi pregăti tentativa şi pentru a calcula, de exemplu, de ce doză au nevoie la greutatea lor pentru ca un anumit medicament să fie letal. 

Alte persoane folosesc chiar reţetele pe care le au în mod legitim, pentru a aduna numărul necesar de pastile ca să se poată sinucide. 

La rândul său, Cristina Mogoşan, profesor de farmacologie la UMF Cluj, a precizat că un studiu realizat recent de specialişti pentru SUA arată că, pentru tinerii până în 29 de ani, suicidul reprezintă o cauză foarte importantă de mortalitate, chiar superioară afecţiunilor neoplazice şi a celor cardiovasculare. 

Aceasta a precizat că ceea ce ar putea să facă un farmacist pentru a contribui la prevenirea actelor suicidare este să respecte cât mai precis administrarea medicamentului pe bază de prescripţie, să spună pacientului exact modul de administrare, să repete informaţia şi să pună chiar şi întrebări suplimentare pentru a se asigura că pacientul a înţeles şi că nu ia şi alte medicamente care ar putea interacţiona între ele. 

Potrivit datelor Institutului Naţional de Medicină Legală, numărul deceselor prin sinucidere a scăzut, per total, între 2010 şi 2015 cu 500, ceea ce reprezintă în jur de 2 procente. În România, în 2015, rata sinuciderii a scăzut de la 13 decese la suta de mii de locuitori la 11,5. Potrivit specialiştilor, rata sinuciderii în România este considerată medie spre scăzută, spre deosebire de alte ţări din Europa.

Sursa: www.agerpres.ro

×