Chiar dacă nu sunt o afecțiune îngrijorătoare, colicii bebelușului sunt cu siguranță greu de suportat pentru părinți, pentru că însemană reprize repetate și foarte dese de plâns incontrolabil, uneori în reprize de până la trei ore pe zi. Unii medici pun colicii pe seama intoleranței la lactoza, a inflamației gastrointestinale a fătului sau a fumatului mamei, însă, adevăratele cauze ale colicilor sunt necunoscute. De aceea, un tratament clar nu există, iar părinții trebuie să încerce să calmeze copiii în timpul crizelor de plâns așa cum pot.
Un studiu recent, apărut în publicația Acupunctura în Medicină a cercetat felul în care acupunctura poate oferi o soluție pentru bebelușii cu colici. Cercetătorii suedezi au examinat 147 de bebeluși care fuseseră diagnosticați cu colici, în patru spitale din Suedia. Copiii erau sănătoși în rest și aveau vârste cuprinse între 2 și 8 săptămâni. Cei 147 de bebelui au fost împărțiți în trei grupuri. Primul a primit un tratament standard cu acupunctură într-un singur punct, cel de-al doilea un tratament mai elaborat, în 5 puncte, iar cel de-al treilea nu a primit niciun tratament.
După a doua săptămâna de tratament, copiii care au primit tratament cu acupunctură au plâns mai puțin decât cei care nu au primit un astfel de tratament. Copiii au tolerat bine tratamentul, fără efecte secundare. În timpul tratamentului, cei mici nu au plâns, numai în 8% dintre cazuri înregistrându-se reprize scurte de plâns, de mai puțin de un minut.
”Pentru bebelușii care plâng mai mult de trei ore pe zi, acupunctura poate fi o opțiune bună de tratament” au concluzionat autorii studiului. Totuși, spun medicii, înainte de a se adresa unui specialist în acupunctură, părinții trebuie să se asigure că bebelușul nu consumă lapte de vacă și să noteze în ce condiții plânge copilul, pentru a elimina alte posibile cauze.