Numărul copiilor din România cu greutate peste normal continuă să crească. Trebuie să-ţi obişnuieşti odorul de mic să respecte câteva principii de alimentaţie şi să facă efort fizic.
Învaţă să calculezi indicele de masă corporală al copilului tău. În felul acesta, vei putea monitoriza permanent modul în care ia în greutate, după vârsta de 3 ani. Indicele de masă corporală, IMC, se obţine prin împărţirea greutăţii corpului (măsurată în kilograme) la înălţimea copilului, ridicată la pătrat (şi măsurată în metri). Odorul tău este supraponderal dacă are IMC mai mare ca 25, iar situaţia e alarmantă dacă are IMC e peste 30.
Nu uita că obiceiurile alimentare ale copilului tău se formează la vârste mici. Dacă îi introduci, încă din perioada divesificării, fructe şi legume în meniu, dacă nu-l îndopi cu produse prea dulci sau prea sărate, micuţul tău are şanse mai mari să accepte o alimentaţie variată şi sănătoasă. Mesele la ore regulate - dimineaţa, la prânz şi seara, eventual cu două gustări intermediare - îl vor împiedica să se supraalimenteze. Nu-i permite să ronţăie chipsuri, pufuleţi sau bomboane când e cu ochii într-un ecran de tabletă sau de calculator. Recompensează-i eforturile nu cu dulciuri, ci cu alte lucruri care-i fac plăcere. Învaţă-l că dulciurile se mănâncă numai la desert.
Dietei potrivite i se adaugă, obligatoriu, exerciţiul fizic. Înscrie-l la ore de sport, încurajează-l să meargă la şcoală pe bicicletă, faceţi excursii pe munte la sfârşit de săptămână.
Voi, părinţii, sunteţi cei care daţi exemplul în toate. Dacă îi ceri copilului să nu mănânce cu ochii în televizor, fără ca tu să te conformezi acestei cerinţe, odorul tău îţi va imita gesturile.
Porţii după nevoi
Nu îţi îndopa copilul la masă, nici nu-l lăsa să se îmbuibe după pofta inimii. Ajustează-i porţile şi încurajează-l să le savureze pe îndelete - nu pe fugă, fără să mestece. Nu-l obliga să mănânce tot ce are în farfurie, dacă nu mai poate. Mesele în familie, organizate măcar o dată pe săptămână, îl ajută pe cel mic să intre în rutina unei alimentaţii variate şi corecte.