x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Minerale pentru bebeluşi

Minerale pentru bebeluşi

de Mirela Dădăcuş    |    23 Iun 2009   •   00:00
Minerale pentru bebeluşi
Sursa foto: iSTOCKPHOTO/

Există cinci minerale indispensabile pentru dezvoltarea armonioasă a copilului în primii 3 ani de viaţă: calciu, fier, zinc, magneziu şi fluor.



CALCIUL. Participă la mineralizarea oaselor, fiind important în dezvoltarea unui sistem osos puternic, dar şi pentru buna funcţionare a sistemului nervos şi a muşchilor. Laptele şi lactatele reprezintă principala sursă de calciu, însă mineralul se mai găseşte şi în alte alimente: morcovi, pătrunjel, spanac, cartofi sau conopidă. Potrivit medicului pediatru Ioana Colgiu de la centrul Polimed din Bucureşti, copilul trebuie să-şi înceapă masa de dimineaţă cu o cană de lapte. După vârsta de

3 ani, copilul trebuie să bea zilnic cel puţin 500 ml de lapte. Refuzul acestuia de a bea lapte dimineaţa nu se justifică, deoarece după somnul de noapte el este sigur flămând, aşa că acesta este momentul când trebuie să profitaţi de pofta lui de mâncare şi să-i aşezaţi pe masă, alături de lapte, tot ce este mai hrănitor: unt, miere, brânză sau un ou. Este bine ca fructele să nu-i lipsească de la gustarea de ora 11:00. În lipsa acestora, îi puteţi da să mănânce un ardei gras.  

FIERUL. Este un mineral esenţial pentru oxigenarea sângelui. Dezvoltarea rapidă a copilului, mai ales în primii ani de viaţă, necesită cantităţi mari de fier. O deficienţă a acestui mineral poate duce la numeroase probleme de sănătate, anemia fiind una dintre acestea. Fierul se găseşte în gălbenuşul de ou, în cereale, spanac, nuci şi carne.

ZINCUL. Pentru un sistem imunitar puternic, copilul are nevoie şi de zinc, un mineral care se găseşte în multe alimente, printre care carnea roşie, nucile, legumele şi cerealele integrale. Un deficit de zinc este asociat cu stoparea creşterii, scăderea imunităţii şi cu infecţii repetate.

MAGNEZIUL.
Este un alt element indispensabil copilului, deoarece reglează activitatea cardiacă, dar şi pe cea a muşchilor. În plus, el ajută la fixarea calciului în os, facilitează asimilarea vitaminei C, a calciului, a fosforului şi a potasiului şi întăreşte smalţul dinţilor. Cerealele, legumele, fructele (banane, mere, citrice) constituie importante surse de magneziu.

FLUORUL.
Este cel de-al cincilea mineral esenţial pentru sănătatea copilului. Acesta este responsabil cu întărirea dinţilor şi cu prevenţia cariilor dentare. Cea mai bogată sursă de fluor este peştele.

SFATUL MEDICULUI
O alimentaţie variată şi echilibrată îi asigură copilului toate mineralele importante pentru creştere. În schimb, o alimentaţie bogată în alimente de tip fast-food, chipsuri, băuturi acidulate şi dulciuri îl îngraşă şi îl privează de substanţele nutritive necesare unei dezvoltări armonioase, ne spune pediatrul Ioana Colgiu. Potrivit acesteia, carenţele de minerale din organism se manifestă prin epistaxis (sângerare nazală), stare de oboseală, cefalee (durere de cap), tulburări intestinale, constipaţie, tulburări neurologice,  deficit de atenţie etc..

×
Subiecte în articol: sanatatea copilului