x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Protejaţi bebeluşul de infecţiile cu streptococul B!

Protejaţi bebeluşul de infecţiile cu streptococul B!

de Dr Dana Tinică    |    07 Aug 2011   •   21:00
Protejaţi bebeluşul de infecţiile cu streptococul B!

Viitoarele ma­me trebuie sa faca o serie de teste pentru a preveni pericolul de a transmite copilului, in timpul tra­valiu­lui, unii germeni

Suntem mult mai familiarizati cu streptococul de grup A, care determina frecvent infectii faringiene la copii si adulti. Infectiile cu streptococul de grup B sunt mult mai rare, mai ales la adulti sanatosi, dar in ultimele decenii s-a descoperit ca germenii pot infecta nou-nascutii in timpul travaliului (nasterii), determinand afectiuni extrem de grave, dizabilitati sau chiar decese. Un lucru foarte simplu, si anume testarea gravidelor in ultimul trimestru de sarcina si admi­nistrarea preventiva de antibiotice la inceputul travaliului, poate impie­dica insa aceste adevarate drame.

Streptococul B se gaseste obisnuit in flora intestinala si vaginala. De fapt, un sfert dintre gravide sunt purtatoare, fara ca sa prezinte nici un fel de simptome. Asta nu in­seam­na ca femeia respectiva e bolnava, ca are o infectie transmisa pe cale sexua­la, ca nu respecta regulile de igiena sau ca poate infecta alte persoane din apropierea ei. Bacteria nu se "ia" prin apa, mancare, sex, utilizarea toa­le­telor, ci este pur si simplu foarte co­muna, gasindu-se pretutindeni in ju­rul nostru. La adultii sanatosi, aceasta provoaca foarte rar im­bol­na­viri. La gravide poate determina uneori infectii urinare sau ale lichidului amniotic (corioamniotite). Mai grav, germenul se poate transmite de la mama sanatoasa (doar purtatoare) la copil in timpul nasterii. Nu toti be­be­lusii sunt infectati si chiar dintre cei infectati numai 1%-2% se vor im­bolnavi. Totusi gravitatea acestor ma­la­dii si imposibilitatea de a prezice care copil va fi afectat si care nu fac importanta profilaxia.

Pentru aceasta, viitoarele mame trebuie sa faca un test (simplu, ne­dureros) in saptamanile 35-37 de sar­ci­na, recoltarea (din vagin si rect) des­fasurandu-se cu ocazia unui control ginecologic de rutina. Testarea tre­­buie repetata la fiecare sarcina. Daca investigatia evidentiaza pre­zen­ta germenului, mama va primi anti­biotice in timpul travaliului, nu mai inainte, pentru ca bacteria se poate reface rapid. Administrarea an­tibioticelor trebuie insa demarata cat mai devreme dupa declansarea travaliului, ideal cu cel putin patru ore inainte de nastere. De aceea, este im­portant ca gravida sa anunte perso­na­lul medical ca este purtatoare de stre­ptococ B imediat ce ajunge la spital pentru a naste. Riscul de transmi­te­re este mai mare dupa ruperea mem­branelor, in caz de prematuritate sau de travaliu prelungit. O data ce membranele se rup si travaliul s-a declansat, chiar si mamele purtatoare de streptococ care vor naste prin cezariana vor trebui sa faca profila­xia cu antibiotice. In schimb, nu trebuie sa isi faca pro­bleme ca vor putea infecta bebelusul dupa nastere, in timpul ingrijirii sau alaptarii lui.

Infectia cu streptococ B determi­na pneumonie, meningita sau sep­ti­ce­mie. Simptomele pot aparea in pri­ma zi sau saptamana dupa nastere sau in saptamanile urmatoare (pana la trei luni). Manifestarile sunt: febra, tul­burari respiratorii, cianoza (colo­ra­rea in albastru a tegumentelor), dificultati de hranire, iritabilitate sau letargie, convulsii. Diagnosticul se face prin evidentierea germenului in sange sau lichidul cehalorahidian, copilul urmand apoi un tratament cu antibiotice.

×
Subiecte în articol: boli infectioase streptococ b