Pesticidul cel mai vândut din lume, Roundup, al firmei americane Monsato ar putea fi toxic pentru celulele omului. Acesta face obiectul unul articol apărut recent în Le Monde.
Biochimistul Gilles-Eric Seralini (Universitatea Caen) şi colega lui Nora Benachour au publicat recent un studiu care evidenţiază consecinţele unor substanţe din compoziţia unor pesticide asupra unor tipuri de celulele umane. Şi aceasta chiar dacă aceste substanţe sunt prezente în doze mici.
Seralini a publicat, la finele lui decembrie 2008, în revista Chemical Research in Toxicology, un articol în care susţine că unii compuşi din pesticidul Roundup sunt răspunzători de necroză, asfixie, degradarea ADN-ului. Pentru a studia impactul acestor pesticide au fost alese celule neonatale, prelevate din sângele cordonului ombilical, celule placentare şi din rinichiul embrionului. Moartea celulelor care au fost expuse acestor substanţe intervine în 24 de ore. Concentraţia substanţelor toxice la care au fost expuse celulele prelevate este egală cu cea existentă în cereale, după ce a fost folosit pesticidul cu scopul de a tolera glifosfatul, care asigură combaterea buruienilor din câmpurile de porumb, soia sau bumbac. Dar cercetătorii au avut surpriza să constate că efectele vătămătoare cele mai putenice nu sunt provocate de glifosfat, ci de alţi compuşi din compoziţia acestui pesticid. Unul dintre aceştia este POEA, care este cel mai periculos. În concluzie, efectele nocive nu sunt proporţionale cu concentraţia de glifosfat, ci mai degrabă cu natura compuşilor adjuvanţi. De altfel, se precizează în articol, la o concluzie apropiată a ajuns, în 2005, Rick Relyea (Universitatea Pittsburg), care arăta că POEA "creşte influenţa acestui erbicid asupra populaţiei de amfibieni".
OPINII
Potrivit articolului apărut în Le Monde, CRIIGEN, un comitet de specialitate, al cărui membru este M. Seralini, respinge concluziile acestuia, precizând că fiecare mamifer a primit acest erbicid în cadrul testelor, efectuate înainte de emiterea autorizaţiei de comercializare (...), "căci s-ar fi putut să ascundă efecte secundare". Pe de altă parte, Thierry Mercier, director adjunct al Agenţiei de Securitate Sanitară a Alimentelor din Franţa (Afssa), susţine că studiul echipei de la Caen "nu justifică o reevaluare a Roundup". În replică, Gilles-Eric Seralini critică "laxismul" testelor efectuate, în sensul că substanţa activă şi adjuvanţii sunt testaţi, cel mai frecvent, separat, în timp ce, în combinaţie, aceştia devin şi mai toxici. Evident, Monsanto din Franţa acuză faptul că studiul este realizat pe celule din cordon ombilical, care nu sunt expuse direct acestui pesticid. Monsato acuză studiul lui Seralini de denigrare a produsului lor, deşi "securitatea sanitară a acestuia este demonstrată de peste 35 de ani în întreaga lume".
Citește pe Antena3.ro