x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Colegiul Medicilor Bucureşti - Exodul medicilor

Colegiul Medicilor Bucureşti - Exodul medicilor

de Jurnalul National    |    21 Feb 2008   •   00:00

Colegiul Medicilor Bucureşti (CMB) înregistrează zilnic între 8 şi 15 solicitări de acte care să permită doctorilor să lucreze în spitale din statele UE

Colegiul Medicilor Bucureşti (CMB) înregistrează zilnic între 8 şi 15 solicitări de acte care să permită doctorilor să lucreze în spitale din statele UE. Potrivit profesorului Ioan lascăr, preşedintele Colegiului Medicilor Bucureşti, cifra este îngrijorătoare în condiţiile în care numărul de medici este aproape cel  mai mic din Europa. La Ministerul Sănătăţii au fost înregistrate aproximativ 3.000 de cereri pentru echivalarea pregătirii în vederea plecării la muncă într-un spital din Uniunea Europeană, iar 1.900 de doctori sunt deja angajaţi în spitale din UE.


Din total celor 521 de cereri eliberate deja de CMB, cele mai multe ­ 158 (30,3%) ­ au fost pentru spitale din Franţa, 144 (27,6%) din  Anglia, 40 (7,7%) din  Belgia, 35 (6,7%) din Italia, 31 (5,95%) din Suedia, 29 (5,96%) din Germania, 22 (4,22%) din Irlanda şi 21 (4,03%) din Spania.
Exodul medicilor este o problemă extrem de complexă de natură materială şi socială, pornind de la lipsa de motivare a acestora.
Profesorul Vladimir Beliş, vicepreşedintele CMB, a declarat că scăderea interesului pentru meseria de medic apare încă de la admiterea în faculăţile de profil. Astfel, dacă în urmă cu un deceniu, la admiterea în facultăţile de medicină erau între 15 şi 20 pe un loc, acum sunt abia sub doi pe un loc.
Profesorul Beliş a mai spus România este pe penultimul loc în privinţa numărului de medici, având doar 1,9 medici la 1000 de locuitori. În schimb, anual creşte numărul reclamaţiilor înregistrate la CMB privind culpe medicale şi a reclamaţiilor în instanţă, a adăugat Vladimir Beliş.
“Cred că una dintre cauze este legată şi de mediatizarea exagerată a faptelor, puţine, dar cu impact mare la public”, a explicat prof. Beliş. În 2007, la CMB au fost înregistrate 134 de reclamaţii, au fost soluţionate 94 de dosare, fiind date 50 de sancţiuni.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă medicilor