x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Cum te poate îmbolnăvi somnul insuficient

Cum te poate îmbolnăvi somnul insuficient

22 Noi 2016   •   15:12
 Cum te poate îmbolnăvi somnul insuficient

Somnul este foarte important pentru menţinerea sănătăţii. Ai observat cât de bine te simţi după o noapte de odihnă şi cât de greu este să-ţi duci la îndeplinire sarcinile zilnice când nu ai dormit suficient? Când ai probleme cu somnul în mod constant, îţi poate fi afectată sănătatea, scrie clicksanatate.ro.

Potrivit unor studii în domeniu, circa 90% dintre cei afectaţi de insomnii se confruntă şi cu alte probleme de sănătate:

Afecţiuni ale inimii

O problemă destul de des întâlnită la cei care nu dorm suficient este hipertensiunea arterială. Un studiu a arătat că bărbaţii care nu se odihnesc suficient au un risc cu 80% mai crescut de a suferi de hipertensiune arterială, spre deosebire de ceilalţi.

La cercetarea făcută de Şcoala de Medicină Harvard au luat parte aproape 800 de voluntari trecuţi de 65 de ani. Acestora le-a fost monitorizat somnul pe o perioadă de trei ani şi jumătate.  

Obezitate

Dacă ai obiceiul să dormi mai puţin de 6 ore pe noapte, ai un risc mai mare de obezitate, din cauza secreţiei ridicate de cortizol,  hormonul stresului. Persoanele afectate au o poftă de mâncare mai mare, astfel încât ajung să le fie foame mai des, să consume aliemente hipercalorice şi să se îngraşe.

×
Subiecte în articol: somn somn insuficient