Infecţia din vezică

Igiena incorectă, sexul neprotejat, chiar şi consumul insuficient de lichide sunt unele dintre cele mai frecvente cauze de apariţie a cistitei, o infecţie urinară nu foarte complicată, căt mai degrabă deranjantă prin simptomele neplăcute: senzaţie de arsură, de urinare frecventă, disconfort la urinat şi urină tulbure. In mod normal, tractul urinar este steril, dar el poate fi infectat cu germeni patogeni, cel mai adesea bacterii, dar uneori şi ciuperci. Ca urmare, mucoasa vezicii urinare se inflamează şi reacţionează prin contracţii care provoacă urinarea frecventă. Femeile fac cistită mai frecvent decăt bărbaţii. Raportul imbolnăvirilor este de un bărbat la 100 de femei. Aceasta se explică printr-o particularitate anatomică: uretra, calea de ascensiune a microbilor, este mult mai scurtă la femei: 3-4 cm, in comparaţie cu 22 cm la bărbat, ne explică col. conf. dr Dan Mischianu, şeful Secţiei de Urologie de la Spitalul Militar Central Bucureşti.

Femei şi bărbaţi

Cu precădere la femei, cistita are o incidenţă crescută in perioada de maximă activitate sexuală. Prin raporturi sexuale neprotejate se pot transmite germeni care ajung din vagin in vezica urinară prin uretră. In acelaşi mod, germenii din materiile fecale pot ajunge in vezică atunci cănd igiena nu este corectă. O insuficientă hidratare duce la stagnarea urinei in vezică şi proliferarea germenilor, ceea ce favorizează apariţia cistitei. Femeile cu prolaps uterin, cele aflate la menopauză sau cele cu imunitatea scăzută sunt mai predispuse la cistită. La bărbaţi, această infecţie urinară este cauzată de aşa-numitele obstrucţii subvezicale, precizează col. conf. dr Dan Mischianu. Cea mai frecventă este adenomul de prostată, care produce o disfuncţie a vezicii, avănd drept consecinţă apariţia cistitei. Tumorile vezicale sau de prostată sunt alte cauze de infecţie urinară.

Urocultură şi antibiogramă

Cinci mari grupe de bacterii dau cistita acută: Escherichia coli (80%-85% din infecţii), Proteus mirabilis, Klebsiella, Staphylococvus saprophyticus şi Enterococus. Pentru a identifica microbul patogen se efectuează o urocultură. Ea trebuie să fie insoţită de o antibiogramă pentru ca tratamentul să fie eficient. "In nici un caz bolnavul nu-şi va administra antibiotice fără să efectueze o urocultură şi o antibiogramă. Nu orice antibiotic este eficient in distrugerea infecţiei", avertizează col. conf. dr Dan Mischianu. Tratamentul poate fi completat cu antispastice şi antiinflamatorii sub formă de supozitoare in cazul in care bolnavul acuză dureri. Cistita este o afecţiune uşor de tratat, dar, dacă este neglijată, poate da complicaţii grave, precum pielonefritele.

INVESTIGAŢII. Pentru diagnosticul infecţiilor urinare, urologul poate efectua un examen pe bandeletă, care oferă informaţii cu privire la culoarea urinei. Cănd culoarea este diferită de cea normală, ea indică prezenţa unei infecţii. Ecografia de aparat urinar se recomandă cănd medicul suspectează prezenţa unor malformaţii sau a unor calculi care blochează eliminarea urinei. In unele cazuri, urologul poate recomanda efectuarea unei uretrocistoscopii, care stabileşte exact cauzele problemelor de tract urinar.