Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Tratamentul local antiinflamator şi antiinfecţios (medicamentos) este suficient in majoritatea cazurilor de pericoronarită acută,ne explică dr. Raluca Boatcă, medic dentist specialist chirurgie dento-alveolară in cadrul clinicii stomatologice "Velvet Dental"
Doctor Raluca Boatcă
Medic dentist specialist chirurgie dento-alveolară
Clinica Stomatologică Velvet Dental
Telefon 317.39.97
Tratamentul local antiinflamator şi antiinfecţios (medicamentos) este suficient in majoritatea cazurilor de pericoronarită acută. Se fac spălături locale cu ser fiziologic călduţ sau cu diverse soluţii antiseptice, cu seringa sau cu sprayuri (soluţie de cloramină, permanganat de potasiu, digluconat de clorhexidină). Capişonul de mucoasă se poate badijona cu soluţii cauterizante, care pe lăngă efectul antiseptic determină şi retracţia capişonului mucos. Se poate asocia fizioterapie cu ultrasunete sau diatermie. In general, tratamentul local antibiotic nu este indicat, iar tratamentul general cu acestea este rezervat, in cazul pericoronaritei obişnuite, cazurilor cu rezistenţă slabă, cu afecţiuni generale, ce scad capacitatea de apărare a organismului sau pacienţilor expuşi la infecţii de focar grave (endocardită bacteriană).
Citește pe Antena3.ro
Se poate asocia un tratament nespecific de creştere a rezistenţei organismului care să includă vaccinuri nespecifice (Polidin) şi vitamine din grupele A, C şi complexul B. Rezultatul pozitiv al tratamentului este intărit prin utilizarea unor antialgice şi antiinflamatoare pe cale generală.
In anumite condiţii, tratamentul medicamentos, deşi bine condus, nu dă rezultatele dorite, iar episoadele inflamatorii pericoronare devin recrudescente. In acest caz, se recurge la tratamentul chirurgical ce poate fi conservativ (urmărind suprimarea capişonului mucos ce intreţine infecţia) sau radical (extracţia dintelui care prin situaţia sa anatomică nu poate fi conservat). Chirurgia conservativă se referă la manevra de indepărtare a capişonului mucos ce acoperă molarul de minte, respectiv la decapişonarea acestuia. Din păcate, puţine cazuri se pretează la decapişonare şi aplicarea ei fără discernămănt poate duce la rezultate foarte proaste, cu diseminarea infecţiei in ţesuturile de vecinătate şi recidive frecvente (mai ales in cazul decapişonării incomplete).
In cazul in care optăm pentru această manevră trebuie să ne asigurăm că dinţii in erupţie dispun de suficient spaţiu pentru incadrarea intre molarul doi şi marginea osoasă posterioară a mandibulei, să prezinte o orientare verticală, cu rădăcini căt mai drepte, şi mucoasa care ii acoperă să fie destul de subţire. In cazul in care recidivele sunt frecvente şi grave, dintele e acoperit de ţesuturi bine reprezentate, are o orientare nefavorabilă, este bine să ne orientăm de la inceput spre o altă soluţie de tratament. Sau decapişonarea va fi luată in calcul ca soluţie de urgenţă, pănă la amendarea fenomenelor acute, şi va fi urmată apoi de o soluţie radicală, care va rezolva definitiv problema.
Extracţia
Manevra de decapişonare se efectuează sub anestezie locală, in cabinetul stomatologic. Capişonul mucos este circumscris prin incizie cu bisturiul şi detaşat. Plaga este protejată cu meşă şi apoi manevra va fi completată eventual in zilele următoare prin cauterizare chimică.
In cazurile nefavorabile se recurge la extracţia dintelui cauzal după diverse tehnici, asemănător atitudinii adoptate in cazul tratamentului complicaţiilor produse de dinţii incluşi.
DISCONFORT. Postoperator urmează o perioadă de disconfort pentru bolnav, perioadă de care acesta trebuie să fie conştient. Apar dureri şi disconfort in alimentaţie, uşor edem şi trismus, care cedează treptat sub influenţa tratamentului local antiseptic şi antialgic. Unele cazuri necesită chiar tratament antibiotic, iar supravegherea postoperatorie a bolnavului, cel puţin in primele zile, este obligatorie, deoarece pot apărea complicaţii septice. In cazurile favorabile, molarul işi va desăvărşi erupţia.
