Vorbesc la unison medicii despre o pacoste a organismului: bălteşte urina în rinichi. În momentul în care se stochează păgubos pipiul de regulă în vezica urinară, apar consecinţe neplăcute: infecţii urinare şi pietre la rinichi, acestea fiind cele mai întâlnite.
Vorbesc la unison medicii despre o pacoste a organismului: bălteşte urina în rinichi. În momentul în care se stochează păgubos pipiul de regulă în vezica urinară, apar consecinţe neplăcute: infecţii urinare şi pietre la rinichi, acestea fiind cele mai întâlnite.
Când zace ca un depozit prostesc urina în vezică, ea se concentrează prea tare în săruri şi de aici toate necazurile. Firesc sfatul medicilor: cât mai multe lichide ca să existe spălarea rinichilor, curăţarea de toxine. Iată cum sună o concluzie puţin bănuită de majoritatea oamenilor: să se bea multe lichide şi pentru a preveni bătrâneţea.
Surprinzătoare observaţie! De altfel, un savant a spus că trecerea prin viaţă este o deshidratare lentă. Păi, la naştere, pruncul are 90% apă, iar când omul e bătrân corpul lui este format doar din 55%-60% apă. De-a lungul vieţii a pierdut 30%-35% din zestrea de lichide.
Şi o altă concluzie importantă: neuronii sistemului nervos central funcţionează bine când creierul şi tot organismului sunt bine hidratate. Principalele riscuri prin stagnarea urinei, dar şi prin insuficienta hidratare sunt litiaza şi infecţia urinei. Litiaza renală, adică pietrele la rinichi, se întâlneşte mai ales la bărbaţi în raportul 3/1 faţă de femei, fiindcă bărbaţii de regulă fac efort fizic mai intens. Ca atare, ei transpiră mai mult şi se deshidratează.
E bine să bem zilnic 2.000-2.500 ml de lichide, iar vara, spre 3.000 ml. Apa se pierde mai mult decât normal în timpul caniculei, la efort fizic, dar şi când avem febră.
Pentru a realiza 1.500 ml de urină trebuie să bem cu 500 ml mai mult. Lichidele se pierd prin diureză, dar şi prin transpiraţie, respiraţie, scaune. Diureza normală este 800-2.000 ml, dar este de preferat să fie o cantitate de pipi apropiată de 2.000 ml.
Citește pe Antena3.ro